Cântăreţul britanic Boy George i-a restituit Ciprului o icoană din secolul al XVIII-lea, cumpărată de el acum 26 de ani de la un vânzător londonez, fără să ştie că era furată dintr-o biserică din nordul insulei mediteraneene, a anunţat Biserica ortodoxă cipriotă.
Tabloul a fost găsit datorită vigilenţei unui preot: în cursul difuzării unei emisiuni olandeze, el a observat icoana pe un perete din casa cântăreţului. Oamenii bisericii şi-au dat seama că este icoana furată din biserica Sf. Charalambous din Neo Chorio Kythreas. Ei au luat apoi legătura cu Boy George, trimiţându-i documente ale unor experţi, care atestau originea icoanei, alături de mărturia preotului din biserica de unde fusese furată. Potrivit bisericii cipriote, Boy George, 49 de ani, a cumpărat icoana reprezentându-l pe Isus în 1985, de la un vânzător din Londra, fără să cunoască povestea picturii.
'Cântăreţul a fost de acord să înapoieze icoana', a informat biserica într-un comunicat, 'împărtăşindu-şi dorinţa ca ea să se întoarcă repede în biserica de unde a fost luată ilegal şi sperând ca şi alţii să-i urmeze exemplul'.
Boy George, celebru în anii 1980 cu piese ca 'Do You Really Want to Hurt Me?', a părăsit grupul Culture Club pentru o carieră solo, convertindu-se apoi în DJ şi lansându-şi propria marcă de îmbrăcăminte, B-Rude.
Icoana a fost restituită miercuri, în cadrul unei ceremonii organizate la o biserică greacă din Londra. Din 1974, anul ocupării nordului Ciprului de Turcia, biserica a denunţat jefuirea a peste 500 de aşezăminte religioase din nordul insulei, cerând restituirea a sute de opere de artă furate şi vândute pe piaţa neagră, uneori prin acţiuni în justiţie.
sursa: Agerpres














