Isabella Rossellini mărturiseşte că este obsedată de curăţenie

Actriţa şi regizoarea italiană Isabella Rossellini, preşedintele juriului de la Festivalul internaţional de film de la Berlin, care va începe luna viitoare, a mărturisit că este o femeie obsedată de curăţenie în căminul său.

'Sunt o maestră a curăţeniei', a afirmat eroina filmelor 'Istoria unei crime' şi 'Two lovers', ea recunoaşte că a moştenit această obsesie de la mama sa, actriţa suedeză Ingrid Bergman.

'Când mama nu filma şi era acasă, îşi petrecea ziua făcând de zor curăţenie. Iubea ordinea şi curăţenia, şi nu îi era deloc uşor, având în vedere că se afla în Italia, iar tatăl meu era italian', a menţionat Isabella Rossellini, fiica regizorului Roberto Rossellini.

La 58 de ani, Isabella Rossellini susţine că nu are nicio problemă cu faptul că îmbătrâneşte. 'Când mă uit în oglindă şi observ că pleoapele încep să-mi cadă, asta nu înseamnă sfârşitul lumii'.

'Nu ridurile sunt cele care îmi provoacă teamă. Cea mai gravă problemă este să te vezi aruncat în afara societăţii', a comentat actriţa italiană, pentru care îmbătrânirea este o temă socială care stârneşte atitudini contradictorii.

sursa: Agerpres