Make Life Magic

Cum decorăm masa festivă de Paşte

Dhaniel Nora vine la Sun Talks, în Sun Plaza, pe 20 aprilie, pentru a vorbi despre elementele care creează decoruri elegante la mesele festive.

În această primăvară, „Bucuria în familie răsare în sud” la seminariile Sun Talks, pentru că de sărbători familiile merită să fie împreună.

Pe 20 aprilie de la ora 11:00, Dhaniel Nora explică elementele esențiale pentru „Frumusețea mesei de sărbători”, ordinea și rolul lor pe masă. Mesele de sărbătoare merită o atenție sporită, mai ales că adună în jur toți membrii familiei, dar și pentru că masa include acele detalii care fac atmosfera caldă și primitoare pentru ca toți invitații să se simtă confortabil și special.


Dhaniel Nora este artist floral și influencer ”pasionat de tot ce-i mai fain în lume: zâmbete, oameni și flori”,așa cum spune el. La 23 de ani a ales să renunțe la pregătirea sa în domeniul bancar, pentru a urma calea pasiunii sale pentru flori și design, iar acum conduce atelierul Purple Flowers, unde își eliberează creativitatea în fiecare zi.

„Esența designului floral nu o reprezintă doar florile. Filosofia mea este construită în jurul creativității și puterii de a transmite mesajul potrivit. Florile și toate celelalte elemente decorative sunt mijloacele pe care le folosim pentru a exprima trăirile și sentimentele pe care dorim să le transmitem.” Dhaniel Nora

Seminarul are loc la Sun Plaza, în zona centrală de la etajul 1. Participarea este gratuită, dar este necesară înscrierea prin completarea formularului online aici: https://www.sun-plaza.ro/sun-talks/