Premierul rus Vladimir Putin l-a elogiat pe cunoscut actor american Leonardo Di Caprio, caracterizându-l drept 'un bărbat adevărat', acesta fiind nevoit să schimbe trei avioane pentru a ajunge la forumul dedicat protejării tigrilor de la Sankt Petersburg.
Putin le-a mulţumit, marţi, tuturor participanţilor la eveniment, dar l-a scos în evidenţă pe Leonardo Di Caprio, a cărui călătorie la Sankt Petersburg a fost cu peripeţii.
'Aş vrea să spun ceva aparte despre acest actor american, cunoscut şi iubit în multe ţări ale lumii, nu doar pentru că a depus 1 milion de dolari din banii proprii în Fondul naturii sălbatice, deşi acest aspect este atât de important, pentru care îi mulţumim. Dar lucrurile nu se opresc aici', a spus Vladimir Putin.
El a povestit cum Boeing-ul cu care Di Caprio a plecat din New York a trebuit să aterizeze de urgenţă, din cauza unui incendiu la unul dintre motoare. Actorul a luat un alt avion, dar aventurile sale nu s-au încheiat aici.
'Dat fiind vântul neobişnuit de puternic deasupra oceanului, aparatul a consumat combustibilul înainte de timpul prevăzut şi a fost nevoit să facă escală la Helsinki', a relatat Putin, provocând hazul audienţei.
'La noi în popor se spune: un bărbat adevărat!', a exclamat admirativ Putin.
Premierul rus a remarcat că, dacă problemele referitoare la protejarea naturii, şi în special a tigrilor, se vor afla în mâinile unor oameni cu un asemenea caracter, 'suntem condamnaţi la succes'.
Reuniunea la nivel înalt a celor 13 state în care trăieşte acest mamifer s-a desfăşurat la Sankt Petersburg, printre participaţi numărându-se patru premieri - între care şi şeful executivului rus Vladimir Putin - şi înalţi responsabili guvernamentali.
Forumul a adoptat un program internaţional pentru protejarea speciei, care propune dublarea numărului tigrilor până în 2022. Banca Mondială ar urma să deblocheze în următorii cinci ani suma de 350 de milioane de dolari pentru acest plan.
sursa: Agerpres














