Professional gift giver! Jobul perfect! O spun cu toată convingerea, pentru că, deși am făcut multe lucruri la viața mea, iar pe unele dintre ele chiar bine, la nimic nu mă pricep mai mult și nimic nu-mi place mai tare decât să fac cadouri. Să aleg, să cumpăr și să dăruiesc lucruri: fericire curată!
Minimalism = obiecte puține, dar cu sens
Știu că în ultimii ani se vorbește mult despre declutter și minimalism, iar discuția se reduce de regulă la câteva idei de bază: să cumpărăm mai puțin, să refolosim, să ne punem ordine în lucruri și să ne simplificăm, în felul ăsta, viața. Am citit mult pe tema asta și am pus în practică unele dintre recomandări, iar rezultatul nu m-a dezamăgit absolut deloc. Sunt total de acord că e bine să ne gândim de două ori înainte de a cumpăra ceva - cumpărăturile impulsive sunt cauza principală a acumulării de lucruri inutile - și că, uneori, timpul de calitate petrecut împreună cu familia sau cu prietenii e cel puțin la fel de important ca un cadou material scump.
Însă nu sunt deloc de acord că darurile materiale au puțină valoare, așa cum se sugerează câteodată.
Unele dintre amintirile mele preferate din copilărie sunt legate de seara de Revelion. Fiindcă pe vremea aia, din cauza comuniștilor, bradul de Crăciun devenise „pomul de iarnă” și se împodobea în preajma Anului Nou, iar Moș Crăciun (despre care eu nu auzisem niciodată) fusese înlocuit de Moș Gerilă.
Cadourile pe care le aducea Moș Gerilă apăreau sub pom în noaptea de 31 decembrie. Așa că noaptea aia era - cum altfel - MAGICĂ! Am crezut mulți ani în Moș Gerilă și l-am așteptat întotdeauna cu emoție mare să vină și să lase cadourile sub brad, atunci când nu-l vedea nimeni. Cadourile erau partea cea mai frumoasă a unei seri care era oricum cea mai specială din an.
Bucuria de a dărui
După ce am mai crescut, am început să mă bucur la fel de mult și când făceam eu cadouri altora, cu diferite ocazii. În taberele sau excursiile școlare, cheltuiam puțin pentru mine și mult pe cadourile pentru cei de-acasă. Mai târziu am început să dăruiesc cărți, obiecte artizanale și tot felul de alte lucruri frumoase. Pentru mine, să ofer lucruri în dar e un mod de viață. Și orice ocazie de a o face e binevenită.
Motiv pentru care nu cred că soluția pentru risipa de cadouri și aglomerarea locuințelor noastre cu tot felul de lucruri nefolositoare, cumpărate sub impulsul momentului, e să renunțăm de tot la tradiția cadourilor de Crăciun - și la obiceiul de a face cadouri, în general.
E evident că viața n-ar mai fi la fel de frumoasă fără cadouri.
Cred că obiceiul de a dărui lucruri cu semnificație și cu farmec e un obicei care aduce fericire nu doar celor care primesc darurile respective, ci și celor care le oferă. Mie îmi place inclusiv ideea de a lăsa un obiect într-un loc public, ca să-l găsească un străin și să se bucure de el. (Am văzut, în parcuri din Occident, minibiblioteci în aer liber, din care oricine dorea putea să-și ia acasă o carte. Sigur că erai, totodată, încurajat să aduci și tu o carte și să o lași acolo, pentru cititorii interesați.)
O să închei acum cu o poveste frumoasă și adevărată. Freddie Mercury era celebru în rândul apropiaților lui pentru cadourile - uneori extrem de scumpe - pe care îi plăcea să le facă celor dragi. S-a stins din viață în 24 noiembrie '91, iar la exact o lună după moartea lui, în ziua de Crăciun, la ușa casei lui Elton John venea un mesager care îi aducea un cadou. Învelită într-o față de pernă, pictura lui Henry Scott Tuke - unul dintre artiștii favoriți ai lui Elton John - sosise împreună cu un mesaj: „Dragul meu, m-am gândit că ți-ar plăcea asta. Crăciun fericit!” Deși chinuit înfiorător de boala de care suferea, Freddie își petrecuse ultimele săptămâni din viață gândindu-se tot la ceilalți și la cum ar putea să le mai aducă, încă o dată, bucurie de Crăciun.
Copleșit de emoție, Elton John a început să plângă ca un copil.
Foto: Hulton Archive/Getty Images (Elton John, Peter Straker și Freddie Mercury, 31 octombrie, 1977)
