Magic News

Feli Donose - Cu sinceritate despre rolul de mamă singură

Feli Donose, una dintre cele mai apreciate artiste din România, este mama unei fetiţe de cinci ani, Nora-Luna.

De la sfârşitul anului 2022, Feli îşi creşte singură fiica, iar acum şi-a deschis sufletul şi a vorbit despre provocările de care are parte ca mamă singură. Sunt multe emoţii de gestionat, iar artista a înţeles faptul că de fiecare dată copiii sunt cei mai mari învăţători pentru părinţi.

“Am avut o saptamana foarte incarcata emotional. Am primit atatea teste de la Nora Luna si sa stiti ca le-am picat aproape pe toate. Ne-am certat mult saptamana asta. A scos niste emotii la suprafata care au durut atat de tare.. Nu au “lovit” in Felicia - adultul, mama. Dupa atatea zile de iad emotional pentru amandoua, sa zicem, mi-am dat seama ca Feli copila a fost ranita, furioasa, frustrata, s-a simtit neauzita, neinteleasa si… am confundat rolurile. Intr-adevar copiii sunt cei mai mari invatatori pentru parinti. ❤️ Ne-am simtit singure si neauzite in aceeasi casa. Groaznic. Ce imi reaminteste MEREU Nora Luna e ca iubirea ia toate durerile. Suntem in perioada in care ea creste si isi poarta personalitatea in lume fix asa cum simte, si eu trebuie sa invat sa pun limite cu blandete si RABDARE. Aici e hop-ul mare care trebuie trecut acum in relatia noastra. Fac postarea asta pentru toate mamele care se simt vinovate cand vad in social media relatii parinte-copil impecabile. Ele nu exista in realitate. Exista iubire si eforturi. Respect si adunat de puteri sa faci tot ce poti ca sa cresti un copil BINE sub toate formele lui BINE. ❤️ Imi iubesc copilul cum nu cunosc o forma de iubire mai pura. Si copilul meu ma iubeste si ma iarta. Si cand ma iarta si imi da imbratisari, si Feli mica dar si MAMA se simt vazute si intelese. Nu intamplator asta e primul weekend in care, dupa multa vreme, sunt acasa. O sa stau lipita de ea. Sa o simt, sa o iubesc, sa o aud, sa o VAD! Imi cer iertare mie ca ma lovesc atat in suflet cand pierd controlul. Ii cer iertare ei cand, poate, nu mai intelege cine sunt. Ce stiu sigur e ca o sa fiu aici mereu cu bratele deschise si PROMIT sa fiu o eleva mai ascultatoare cand imi va da iar lectii sa ma creasca frumos, sanatos si cu iubire. Ea, copila mea. Sensul. Ghidul. Viata.”

Pe 11 august, Feli cântă la Kimaro, cel mai mare festival al muzicii româneşti. Timp de trei seri, muzica românească va fi celebrată în sudul litoralului, iar turiştii şi locuitorii din staţiunile Olimp, Neptun, Jupiter, Venus, Cap Aurora, Saturn şi Mangalia vor avea parte de concerte memorabile.

Pe scenă vor urca artişti iubiţi şi unele dintre cele mai cunoscute trupe care vor cânta unele dintre cele mai frumoase hit-uri româneşti. Feli urcă pe scenă în seara MagicSunsets alături de Cuibul, Taxi, Zdob şi Zdub si Fraţii Advahov şi Voltaj.

Sâmbâtă, 12 august, Kiss FM continuă sărbătoarea muzicii româneşti şi te invită la o seară plină de energie în care sunt programate concertele susţinute de Amuly, Jo&Juno, Puya, Vunk şi Carla’s Dreams.

KIMARO 2023 se va încheia duminică, 13 august, cu seara Rock FM, iar pe plaja Venus vor concerta Din Fier, Anton, Altar, Trooper şi Celelalte Cuvinte. Intrarea la KIMARO 2023 este liberă , însă pot fi cumpărate şi bilete sau abonamente VIP pentru o experienţă de festival cu totul aparte, de pe iabilet.ro. Parteneri: Organizaţia de Management a Destinaţiei Mangalia, (OMD Mangalia), Primăria Mangalia.