Într-o eră în care suntem înconjurați la tot pasul de atracții și de activități de umplere a timpului liber, uneori, noi, părinții, cădem în capcana de a ne simți vinovați când copilul se plictisește.
Aș vrea să vă amintesc, însă, că plictiseala este o stare psihologică normală și că nu e deloc cazul să ne alarmăm. Plictiseala are sensul ei: este o stare psihologică utilă pentru că ea are rolul de a-l învăța pe copil cum să-și descopere interese și pasiuni noi și reprezintă starea care vine cu un avantaj deseori ignorat: plictiseala ne determină, indiferent de vârstă, să fim mai atenți la propriile gânduri, trăiri și sentimente.
Plictiseala ca oportunitate
Vă îndemn să nu intrați în panică la primul semn de plictiseală a copilului. Ba chiar să o vedeți ca pe o excelentă oportunitate pentru copil de a-și dezvolta creativitatea.
Când sunt mici, copiii pot transforma orice obiect într-o jucărie: o oală și o lingură se pot transforma îndată într-o tobă, o mătură într-un căluț, o cutie într-un robot.
Pe măsură ce cresc, dacă noi nu intervenim abrupt în momentele lor de plictiseală, șansele ca ei să-și dezvolte abilități precum perseverența, spiritul ludic, dorința de cunoaștere, încrederea în propria capacitate de a face față diverselor situații la care sunt expuși sunt foarte mari.
Și ce părinte nu-și dorește să aibă un copil autonom, care să ia decizii cu ușurință, care să știe cum să-și gestioneze timpul, un copil cu inițiativă, un copil creativ și imaginativ?
Când e cazul să intervenim
Dacă plictiseala este una creativă și dacă vedem în copil dorința de a inventa ceva care să-i satisfacă mintea, sufletul și curiozitatea, am tras lozul norocos! Însă este foarte adevărat că acei copii care utilizează în exces dispozitivele electronice sunt cei care se plictisesc cel mai des, căci sunt puține activități în lumea reală care le pot îndeplini atât de ușor și rapid nevoile de validare.
Unii dintre ei devin dependenți de acest tip de stimulare vizuală și auditivă și pare că nicio altă activitate nu generează același nivel de neurostimulare.
Percepția asupra plictiselii este diferită de la un copil la altul. Unii spun că se plictisesc când activitatea în care sunt implicați nu este în aria lor de interes, alții se plictisesc când au de îndeplinit o sarcină căreia simt că nu îi pot face față, iar alți copii sunt supra stimulați cu tot felul de activități, practic ei nu au fost învățați să aibă timp în care să nu aibă nimic de făcut.
Singurele dăți când ar trebui să intervenim este când plictiseala devine o stare permanentă, când activitățile care înainte îi aduceau bucurie nu mai prezintă interes pentru copil, când nu are chef de nimic, când starea lui de dispoziție este permanent negativă, când preferă să se retragă în camera lui, decât să iasă cu prietenii.
Însă acestea reprezintă o excepție.
În general, cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru copil când se plictisește este SĂ NU FACEM NIMIC. Astfel îi dăm șansa să descopere cine este, ce îi place și cât de multe poate face prin forțele proprii!
Vacanță plăcută tuturor, cu activități interesante, dar și cu momente de plictiseală! Pentru că plictiseala înseamnă, de fapt, oportunități de a explora, de a descoperi și de a vă bucura că stă în puterea voastră să folosiți timpul așa cum aveți nevoie!
Foto: Pexels
