Sunt sigură că, de cel puțin zece ani, putem regăsi în regulamentul școlilor și liceelor politica de toleranță zero față de „bullying” sau, cu alte cuvinte hărțuire de orice natură, fie ea fizică, verbală, digitală, socială sau sexuală. Și totuși, cazuri de violență și abuz psihic și emoțional tot ies la suprafață. De aceea e important să deschidem discuții pe tema aceasta.
Am citit recent despre cazul lui Lucas, băiatul de 13 ani din Franța, care și-a luat viața după ce a îndurat, o lungă perioadă, batjocura colegilor săi de la școală. Nu era un secret faptul că Lucas avea altă orientare sexuală față de ceilalți și că era un tip mai delicat și feminin. Pentru a vă scuti de câteva rânduri greu de citit, vă voi spune că a fost marginalizat de băieți, izolat social, a fost insultat și făcut să se simtă inacceptabil din punct de vedere social.
Un alt caz de peste hotare, similar cu cel al lui Lucas, este cel al lui Ronin din California. Un copil de 12 ani, tot cu o natură mai degrabă feminină, despre care profesorii au spus că nu ar mai trebui să se „joace cu haine pentru fetițe dacă nu mai suportă batjocura”. Și el și-a luat viața.
Nici în România nu e mai verde iarba. World Vision România a elaborat un studiu, la care au participat 817 elevi de liceu și gimnaziu, menit să analizeze fenomenul de „bullying”, adică de câte tipuri poate fi, de ce se întâmplă, cât se întâmplă, care sunt copiii vulnerabili și unde se întâmplă. Rezultatele indică faptul că cea mai des întâlnită formă de abuz din instituțiile de educație de la noi e cea verbală, urmată de cel de tip social, apoi digital. Unul din zece elevi de liceu este agresat fizic, iar în gimnaziu, unul din șapte elevi devine ținta violenței fizice.
Cine sunt copiii cei mai vulnerabili
Cei mai vulnerabili copii în fața de fenomenul de „bullying” sunt în general cei cu orientări sexuale diferite, cei diferiți din punct de vedere rasial, cei talentați, inteligenți sau creativi, copiii introvertiți sau anxioși, cei în minoritate religioasă, cei cu dizabilități și vizibil bolnavi și cei cu trăsături fizice diferite.
Deci, cu un set de statistici atât de demoralizante pentru copii și atât de stresante pentru un părinte, cum procedăm atunci când copilul nostru este hărțuit la școală sau în cercul de prieteni? Am vorbit la telefon cu Beatrice Căițanu, terapeut holistic, pentru a afla cum ar trebui să reacționeze părinții și ce ar trebui să facă atunci când copilul lor îi anunță că e batjocorit de către colegi.
În primul rând, trebuie să înțelegem câteva obiceiuri de comportament ale copiilor. În general, nu vor veni la părinți sau profesori să ceară ajutorul din prima, mai ales dacă nu se simt auziți, și poate din cauză că se simt rușinați de situație sau pentru că nu au încredere deplină. Vor merge adesea să vorbească cu prietenii. De aceea, Beatrice recomandă ca părinții să clădească un adăpost emoțional acasă, cu o fundație puternică de încredere și comunicare. În perspectiva ei, cei mici au nevoie să le oferim o comunitate care îi sprijină și îi înțelege. Nu e niciodată prea târziu pentru a începe să consolidăm relația de încredere cu copilul.
Foarte des, la ședințele cu părinții, povestește terapeutul, se aud replici de tipul „lasă că vede el/ea acasă”, „lasă că îi arăt eu”, după vestea unei note proaste, spre exemplu. Atitudinile acestea nu fac decât să motiveze copii să se depărteze cât mai mult de familie, din cauza fondului traumatic. Nu putem nici noi, adulții, să încercăm să căutăm confort în brațele celui care ne ceartă sau nu ne înțelege. Nu vom cere niciodată ajutor cuiva care nu ne aude.
Ce pot face părinții
În situația în care copiii sunt hărțuiți, Beatrice spune că cel mai important lucru, și, totuși, cel mai trecut cu vederea, este părerea copiilor. Părinții trebuie să aibă inima deschisă, să fie gata să asculte (da, doar să asculte pentru început) și să îl întrebe pe cel mic cu ce poate ajuta și dacă acesta dorește să fie ajutat. După ce ascultăm în întregime ce are de spus un copil care se confruntă cu bătăuși, întrebările esențiale sunt: „De ce ai nevoie?”, „De unde a pornit problema?”, „Ce simți când se comportă cineva așa cu tine?”, „Vrei să fac ceva în legătură cu asta?”.
Terapeutul sugerează un joc de rol în care părinții să roage copilul să își imagineze că ei sunt părinți și să spună ce ar face ei ca să își ajute copilul. Ea a accentuat faptul că răspunsurile celor mici pot fi surprinzător de mature, că, deși unora nu le vine să creadă, copilașii știu să privească situația din mai multe perspective și sunt mult mai conștienți decât părinții de situația lor socială, estimează cu acuratețe cum ar reacționa părinții în astfel de situații și știu cum să își gestioneze contextul social în care sunt puși atunci când sunt victima batjocurii. Chiar dacă nu pun în practică o soluție imediat, ei analizează împrejurările, deci poate au nevoie doar să fie ascultați și înțeleși.
De ce să nu reacționăm la impuls
După spusele lui Beatrice, dacă părinții nu așteaptă să asculte și nu se consultă cu copilul lor despre cum să acționeze și iau măsuri singuri, un copil care nu se mai simte stăpân pe viața sa la școală, din cauza bătăușilor, va simți că nu mai are control asupra propriei vieți nici acasă. Ei au nevoie să simtă că au drept de veto asupra vieții lor. Nu este indicat să adoptăm atitudinea de „lasă că fac eu”. Terapeutul sugerează că în această manieră, părinții își îndeplinesc nevoia de a proteja, fără a îndeplini nevoia copilului de a fi susținut cum simte că îi trebuie sau că îi e util. Copiii vor simți că le luăm puterea și le transmitem mesajul că ei nu știu, sunt incapabili de a se descurca în diferite situații și că sunt inadecvați pentru a-și rezolva problemele. Desigur, e esențial să îi ajutăm atunci când ne cer, ei au nevoie de un sistem de sprijin pe care să se poată baza atunci când simt că nu se mai descurcă.
Ce se întâmplă la școală
Sistemul de sprijin de la școală e și el foarte important. Profesorii, psihologul școlii și conducerea trebuie să reprezinte un cadru sigur pentru elevi și să identifice problemele. Beatrice sugerează să nu izolăm copilul de uneltele de sprijin dinăuntrul instituțiilor de educație, chiar dacă avem impresia că nu funcționează. Cu cât oferim acasă o deschidere mai mare către psiholog și către a cere ajutor, cu atât mai multe opțiuni de susținere oferim unui copil care are nevoie de ele.
Eu nu sunt părinte, doar soră mai mare, dar știu cum m-au crescut ai mei și sunt sigură că pentru un copil în plină dezvoltare e extrem de important ca părinții să transmită câteva valori de bun simț pe parcursul tinereții.
A explica unei fetițe, de exemplu, că dacă un băiețel o trage de păr, înseamnă că o place, nu este și nu va fi niciodată sănătos sau benefic.
Mentalitățile de acest tip persistă în timp și se agravează. Cazurile de abuz domestic din România sunt șocant de multe: în jur de 30% dintre femeile stabilite în România au recunoscut că sunt victime ale abuzului fizic din partea partenerului. Dacă doi băieți trec de la joacă la bătaie, nu e bine să ne spunem „așa se joacă ei” și să pretindem că „așa sunt băieții”. Copiii trebuie informați că violența nu e acceptabilă, sub nicio formă.
Pace, iubire și încredere
În plus, după cum spunea Beatrice Căițanu, familia trebuie să fie o entitate stabilă, de sprijin, grijă și iubire. Majoritatea micilor agresori copiază comportamentele pe care le văd acasă sau sunt agresivi ca formă de strigăt de ajutor, pentru că nu primesc destulă atenție acasă. În alte cazuri, copiii agresivi se simt de parcă nu dețin controlul asupra vieții lor și, atunci, simt nevoia să îi hărțuiască pe cei mai vulnerabili.
Așa că, dragi părinți, frați și surori, bunici, mătuși, nași și așa mai departe, soluția este climatul de pace, iubire și încredere acasă. Un copil cu un sistem de sprijin în care are încredere și care îi permite să fie liber și să dețină controlul asupra propriei vieți nu va face decât să îl propulseze spre o viață bună. În plus, cu acordul copilului, puteți apela la resurse pentru combaterea „bullying-ului”, precum ședințe cu părinți și profesori, la ajutorul unui terapeut pentru copilul-victimă, informarea conducerii școlii și la sesiuni de informare despre hărțuire în școală, iar în cazuri grave, apelul la autorități.
Foto: Pexels
