După gratii, George Michael plângea ca un copil

'Era distrus şi plângea ca un copil'

 

'Era distrus şi plângea ca un copil'

 

După ce a fost condamnat marţi la 8 săptămâni de închisoare pentru multiple recidive în infracţiunea de conducere sub influenţa alcoolului şi a drogurilor, George Michael a fost condus înapoi în arest unde a început să plângă în hohote, asemenea unui copil, conform mărturiei colegului său de celulă.

 

După pronunţarea sentinţei starul pop a fost readus în arest, în aşteptarea transferului către penitenciarul londonez Pentonville unde urmează să-şi îndeplinească sentinţa.

 

Colegul de celulă din arest, Richard Hayes, a povestit că George Michael era 'distrus şi plângea ca un copil'.

 

'Nu mi-a venit să cred când l-am văzut pe George Michael în faţa mea. Când uşa a fost închisă în urma lui, nu mai ştia ce să facă, era complet pierdut. Arăta distrus. Repeta în neştire: 'nu pot să cred că mi se întâmplă asta'. I-am spus să stea jos şi l-am întrebat ce a păţit. El nu a răspuns nimic, şi-a sprijinit capul în palme, s-a lăsat pe jos, în colţ şi a început să plângă în hohote. Parcă era un copil mic', a povestit colegul de celulă al vedetei pop.

 

Cântăreţul britanic George Michael a fost condamnat marţi, de un tribunal londonez, la opt săptămâni de închisoare pentru că a condus după ce a consumat canabis, relatează agenţiile internaţionale de presă.

 

Artistul în vârstă de 47 de ani a pledat vinovat în august pentru posesie de canabis şi conducerea unui autovehicul sub influenţa drogurilor sau alcoolului. El a fost reţinut la începutul lui iulie după ce a pierdut controlul autovehicului său şi a avariat faţada unui magazin din cartierul şic Hampstead, unde locuieşte. 

 

Autorul hitului 'Careless Whisper' este recidivist. El a fost arestat în mai multe rânduri în ultimii ani pentru că a condus în timp ce se afla sub influenţa unor substanţe ilicite sau medicamente. 

 

În 2007, permisul de conducere i-a fost suspendat vreme de doi ani după ce a pledat vinovat pentru conducere sub influenţa drogurilor. Starul pop a vândut peste 100 de milioane de albume în întreaga lume şi a ocupat de mai multe ori prima poziţie în topuri.

 

sursa: Agerpres