Tania Fântână este nutriționist dietetician din 2014 (ABC Fitness School), nutriționist sportiv din 2016 (International Sport Sciences Association-USA) și absolventă, în 2019, de Master în Nutriție Clinică și Comunitară (Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș). Pasiunea ei pentru nutriție a început în urmă cu zece ani când, din cauza unor neplăceri personale pe partea de digestie, a început să citească foarte mult în acest domeniu. A dat admitere la Facultatea de Balneofiziokinetoterapie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie București, intrând prima. Crede că, atunci când ești pasionat de ceva, poți depune eforturi de care nici tu nu știi că ești în stare în acea direcție. Tania este o prezență activă în comunitatea sa online, Fântâna de Sănătate, unde energia și tonusul ei creează rapid adevărați adepți ai nutriției explicate pe înțelesul tuturor. Pe Tania o găsiți atât în mediul virtual, prin intermediul pachetelor de nutriție online și al comunității Fântâna de Sănătate pe care o coordonează, cât și la cabinetul său, unde încearcă să împrietenească oamenii cu ei înșiși prin intermediul mâncării sănătoase. Tania este și mămica Sophiei.
Tania Fântână
luni, 4 martie 2024
Make Life Magic
Ce mâncăm la cină ca să dormim bine?
Cum să ai un somn odihnitor cu ajutorul cinei.
luni, 4 martie 2024
Tania Fântână
marți, 23 ianuarie 2024
Make Life Magic
Ce spun poftele alimentare despre tine?
Descoperă ce nevoi reale se află în spatele poftelor care „te lovesc” când ți-e lumea mai dragă.
marți, 23 ianuarie 2024
Tania Fântână
vineri, 5 ianuarie 2024
Make Life Magic
Revenirea de după Sărbători în 10 pași
Odihniți, dar pufoși? Nu-i nimic! Se rezolvă.
vineri, 5 ianuarie 2024
Tania Fântână
joi, 16 noiembrie 2023
Make Life Magic
(Aproape) totul despre micul dejun
Sunt sigură că, printre cei care citiți aceste rânduri, sunteți și oameni care mănâncă micul dejun, și oameni care-l ocolesc. Foarte bine. Avem de învățat unii de la alții.
joi, 16 noiembrie 2023
Tania Fântână
joi, 9 noiembrie 2023
Make Life Magic
Cât costă să mergi la nutriționist?
Observ că oamenii nu au, de fapt, o idee clară despre câți bani implică să slăbești ghidat de un specialist.
joi, 9 noiembrie 2023
Tania Fântână
joi, 5 octombrie 2023
Make Life Magic
„Ce mâncăm și noi diseară?” Întrebarea care ne unește pe toți.
Dacă e vreo masă care ne da cu adevărat bătăi de cap, aia este, clar, cina.
joi, 5 octombrie 2023
Tania Fântână
marți, 19 septembrie 2023
Make Life Magic
Cum să te hidratezi, dacă nu-ți place apa
Lăsând un pic seriozitatea la o parte, aș spune că, atunci când îți e cu adevărat sete, bei și apă cu broaște în ea.
marți, 19 septembrie 2023
Tania Fântână
marți, 5 septembrie 2023
Make Life Magic
Ce să mănânci atunci când ai frigiderul gol?
Precum sufletul, nici frigiderul nu este niciodată cu adevărat gol.
marți, 5 septembrie 2023
Tania Fântână
miercuri, 14 iunie 2023
Make Life Magic
Lucruri pe care le vei afla de la nutriționist și pe care chiar nu le poți găsi pe Internet
Când vrem să slăbim, începe un proces chinuitor de înfometare și îngrășat la loc. Cum poate un nutriționist să prevină toate aceste chinuri inutile.
miercuri, 14 iunie 2023
Tania Fântână
joi, 11 mai 2023
Make Life Magic
7 alimente care sună sănătos
Descoperă cât adevăr și cât mit stau în spatele unor variante de hrană la modă.