Am fost, joia trecută, la Teatrul Recul, la evenimentul Centrului Cultural Subcarpați, în colaborare cu Uniunea Armenilor din România, dedicat culturii armene. Am învățat despre importanța alfabetului armean, într-un vernisaj mic, dar semnificativ și colorat, și am stat în public la un spectacol de dans și muzică populară armenească.
Vernisajul a fost alcătuit din mai multe documente și cărți tipărite acum sute de ani, majoritatea texte religioase, expuse în cutii de sticlă iluminate într-o sală întunecată. Pe fundal, se cânta muzică ambientală cu accente populare armenești. Astfel, atmosfera creată avea valoare spirituală. În centrul camerei se afla o cutie imensă tapetată cu oglinzi, iar curiozitatea m-a împins să intru. Înăuntru pluteau literele alfabetului armean în diferite culori, ce se reflectau pe pereții reflectorizanți ai camerei. Experiența mi-a adus aminte de „Alice în țara minunilor”. Căzusem, parcă, deodată, prin vizuina iepurelui.
Invitații speciali ai serii au fost Karin, trupa de dans și muzică populară armenească fondată de etnologul Gagik Ginosyan, însoțită de Ansamblul Vartavar. Liderul formației a cules o multitudine de dansuri și cântece populare, despre care a vorbit cu emoție și drag pe scenă. A povestit că, uneori, a trebuit să învețe pașii, imitând mișcările cu palmele pe genunchi, pentru că bătrânii care încercau să îi arate erau prea în vârstă să se ridice. Formația a interpretat și un cântec de dragoste din secolul al patrulea, de pe vremea când armenii erau încă păgâni, iar alfabetul lor nu fusese inventat încă. După spusele lui Hrant Jaghinyan, designer, membru al Uniunii Armenilor din România și cofondator al Organizaţiei Tineretului Bisericii Armene din România, Gagik Ginosyan „este o mină de aur pentru armeni”, un om care și-a dedicat viața culegând folclor și promovând cultura armenilor.
Unul dintre momentele cheie ale serii a fost discursul lui Hrant Jaghinyan despre povestea cutremurătoare a trupei Karin. Acesta ne-a vorbit despre cum jumătate din membrii formației și-a pierdut viața acum doi ani, în timpul conflictului dintre Azerbaidjan și Armenia .
Ulterior, am luat legătura cu el, iar acesta a declarat: „La invitația Centrului Cultural Subcarpați, am avut plăcerea sa lucrez la acest proiect, împreună cu colegele mele din Uniunea Armenilor din Romania, Silvia Terzian și Narine Bogdan-Caus Nicolaides, pentru întregul concept și, ulterior, am colaborat cu Valeriu Nicolaodes pentru expoziția „Alfabetul Armean, Inima culturii armene”. Am încercat să prezentăm două metafore în acel spațiu superb de la Teatrul Recul, prima fiind faptul că de multe ori Armenia e invizibilă în ochii multor popoare, motiv pentru care am ales să avem un exterior de oglindă pentru cub. Când te uiți la această țară, observi că tot ce poate oferi înseamnă cultura, arta, muzica, dansul etc. De asta am și ales să expunem cărțile vechi in jurul cubului, ca de oriunde te-ai uita la cub, să vezi mai întâi reflecția acestor scrieri ce ne definesc existența. Neavând petrol, aur sau alte bunuri ce pot rezona cu necesitățile acestui secol însetat după putere, noi ne-am expus singura bogăție, iubirea față de tradiții și cultură, pe care le-am păstrat în decursul anilor, cu multe sacrificii. A doua metaforă e adresată mai mult armenilor, o amintire despre supraviețuire. Cărțile din jurul cubului vorbesc despre trecutul nostru, despre cele bune și cele rele prin care am trecut, vorbesc de sacrificiile strămoșilor noștri... Și despre datoria noastră de a ține aceasta cultură vie.
Cubul cu aspect futurist, reprezintă viitorul pe care noi, armenii, îl putem accesa doar dacă reușim să ne cunoaștem trecutul. Nu putem avea un viitor, fără să ne cunoaștem trecutul, fapt reprezentat și de cele 4 cuvinte proiectate pe jos: ser - iubire, azadutyun - libertate, garod - dor și havadk - credință. Cuvântul „dor” a fost poziționat la intrare in cub, pentru că dorul e ce ne împinge să deschidem ușa către viitor. Deschizând ușa acestui popor, descoperim o cultură infinită, cu un cer înstelat din alfabetul armean.”
Evenimentul a evidențiat frumusețea culturii armene și a fost, atât pentru români, cât și pentru armeni, o ocazie de a ne bucura împreună de un folclor vesel și bogat.
Sinceră să fiu, mi-a fost foarte greu să stau cuminte pe scaun când urmăream dansurile populare. Sunt pline de energie, voie bună și mândrie, iar muzica răsună cu drag, dor și iubire. Încă o dată, Centrul Cultural Subcarpați ne deschide sufletele față de folclor și ne îndeamnă să descoperim culturi noi, prin deviza: „Folclorul e oxigen pentru un popor astmatic.”
Sursă foto: Facebook
