Pe Netflix poate fi văzut acum un documentar despre Shania Twain, artista care a debutat în Nashville, pentru a ajunge un simbol internațional și a transcende genurile și granițele pe fondul succeselor și eșecurilor. “Are you ready ? Let's go girls!” Aceste câteva cuvinte vă amintesc probabil de versurile hitului compus de Shania Twain, “Man, I Feel Like Woman!” Este și piesa care poate fi auzită pe teaserul documentarului despre artista country.
Începuturile
În vârstă de 56 de ani, Shania îşi povesteşte viaţa, cu începuturile complicate, şi copilăria marcată de lipsuri. Artista îşi aminteşte cum mama o ducea în baruri pentru a cânta şi vorbeşte despre dorinţa sa de a reuşi prin forţe proprii şi a nu depinde de nimeni. Momentul decisiv al carierei a fost întâlnirea cu producătorul Matt Lunge alături de care a scris şi înregistrat albumul revoluţionar “The Woman in Me”. Shania avea să scoată hit după hit, să schimbe complet muzica country, să lanseze videoclipuri iconice, să susţină turnee memorabile şi să vândă peste 100 de milioane de albume.
Crezul
La sfârşitul anilor 90, Shania îşi vindea albumul “Come On Over” în 40 de milioane de albume, iar trei albume succesive ale sale au fost certificate Diamond, având mai mult de 10 milioane de vânzări în America. Artista a fost de neoprit şi a spart graniţele dintre genuri, trecând de la country la pop cu acelaşi succes. „A-ți asuma riscul de a face lucrurile în felul tău poate fi înfricoșător, trebuie să fii curajos” pare a fi crezul după care îşi trăieşte viaţa. Melodia „Not Just A Girl” este ecoul propriei vieți a Shaniei Twain, care a trebuit să lupte la începuturile ei pentru a fi recunoscută ca artistă feminină într-un mediu destul de sexist. Lionel Richie, Diplo, Avril Lavigne și Orville Peck au vorbit despre impactul pe care Shania Twain l-a avut asupra lor și asupra industriei în general. „A fost o pionieră”, a comentat Lionel Richie. „Ea a deschis calea muzicienilor din întreaga lume”, a adaugat Orville Peck.
Videoclipuri emblematice
Fiecare videoclip lansat de Shania este un scurtmetraj în sine, de la “The Woman In Me”, filmat în Egipt, la “You’re Still The One”, în care cântă pe nisip, noaptea, la “That Don’t Impress Me Much”, în care se plimbă prin deşert îmbrăcată într-o ţinută animal print şi refuză bărbat după bărbat, până la “Man! I Feel Like A Woman”, în care poartă un costum negru şi o pălărie cu voal, dezvăluind, la final, rochia neagră, scurtă, pe care o avea pe ea.
Revenirea
Din păcate, boala Lyme a făcut-o să se teamă pentru cariera sa: “Am crezut că mi-am pierdut vocea pentru totdeauna”. Din fericire, Shania a mers mai departe, iar cel de-al şaselea album, “Not Just a Girl (The Highlights)”, disponibil acum pe net, va fi lansat pe 2 septembrie.