Make Life Magic

Cum alegem accesoriile perfecte pentru ținutele noastre

Accesoriile au marele dar de a pune o ținută în evidență, mai ales atunci când sunt bine alese.

Uneori, prea mult e perfect. Dar, de cele mai multe ori, o singură bijuterie adevărată face mai mult decât oricâte gablonțuri ai purta.

Cum să facem, totuși, să accesorizăm perfect o ținută? 

În primul rând, gândește-te la ideea de accesoriu ca la un element deco. Așa cum te oprești în fața unei clădiri monumentale să admiri stucaturile, așa sunt percepute și accesoriile într-un look. Poți compune o ținută casual din piese basic, precum tricoul alb și o pereche de jeans. Când ai trântit un colier statement, adică acel gablonț sclipicios de mare efect (trăiască numele lui Chanel pentru invenția conceptului de gablonț!), situația se schimbă. Instant. ai dat ținutei tale un aer de serial Netflix: fashionable, ușor kitsch, dar super cool. Iar dacă ai adăugat și o geantă de mici dimensiuni dintr-o textură exotică, ești un fashion icon. Pare simplu, nu-i așa?

Dar chiar, ce înseamnă accesoriu? 

Aș spune că accesoriu reprezintă, într-un fel sau altul, tot ce nu e musai să existe într-o ținută. Adică toate acele lucruri de care, la o adică, te poți debarasa. Ori tot ce pui în tava de la aeroport în momentul controlului. Geanta, deși esențială, e totuși un accesoriu, la fel cureaua, eșarfa, broșa și, desigur, gablonțul. Lipsa lor nu duce la pieire, dar prezența lor e cu adevărat înălțătoare, mai ales dacă sunt bine alese și combinate. Cum faci asta? 

Regula numărul unu este să aparțină aceluiași registru

Adică: dacă port colierul sclipicios, nu iau cerceii cu diamante. Pentru că acel colier, brusc, va deveni foarte ieftin. Dacă se mai și înverzește, e prăpăd apocaliptic. Apropos de aur verde, cum îmi place să numesc metalul care imită aurul, dacă-i aplici în prealabil un strat de lac incolor pentru unghii, nu-ți mai face probleme. Îi mai dai din când în când un strat și o să poți plasa minunatul obiect următoarei generații, exact cum face Regina: i-l dai să-l poarte acum, dar seara îl aduce înapoi la colecție, că doar n-ai făcut pe alchimista atâta timp ca să renunți la opera ta așa, pur și simplu. 

A doua regulă în materie de accesorii e că trebuie să arate scump, oricât de puțin ar costa.

Între ieftin și „costă puțin” e o diferență importantă. Cel mai bine poți observa asta în cazul unei genți. Am avut ocazia să văd genți de mii de euro greșit confecționate, cu lipici la suprafață și genți cu preț mediu, chiar sub 100 lei, care arată bestial. O sursă excepțională e magazinul SH, unde poți găsi modele de prin anii ’90, care arată actual și a ce trebuie. Dacă eviți mușamaua neagră, logo-urile și căptușeala din fâș, mergi la sigur. Da, chiar și cu geanta aia mini care imită pielea de șarpe. Piesele artizanale reprezintă o variantă safe, mai ales dacă sunt făcute din paie. Dacă sunt croșetate, mare grijă la cromatică. Jane Birkin, până să se prindă Hermes de schemă și să înceapă să omoare crocodili în numele ei, a plimbat prin toată lumea un coș din paie, ca semnătură a stilului ei boem. 

Regula numărul trei: orice accesoriu trebuie să fie în acord cu stilul și cu întreaga ținută.

Tot Chanel avea o vorbă: „înainte să ieși din casă, mai renunță la un accesoriu”. Echilibrul și armonia sunt conceptele-cheie și la acest capitol. Niciodată nu pune multe doar ca să arăți că ai. Decât dacă îți asumi un stil undeground, în care excesul vorbea despre lipsă prin anii 2000. 

Observi că încă nu am atacat deloc pantofii și bijuteriile. Asta pentru că nici nu fac parte din povestea accesoriilor. Despre pantofi vorbim cu durere și cu grație data viitoare, însă bijuteria e chiar un subiect superb, despre care am considerat că e mai bine să las chiar un designer să povestească.

Georgiana Ciceo este fondatorul brandului monom, pe care l-ai admirat, cu siguranță, în social media, la săptămâni ale modei sau în pictorialele revistelor. Am purtat un dialog sincer, despre ce înseamnă bijuteria și despre nișa pe care monom o reprezintă în România: bijuteria minimalistă: 


Foto: monom

Andreea Leța: Ce face ca o piesă să fie considerată bijuterie?  

Georgiana Ciceo: Valoarea ei. Nu vorbim neapărat de o valoare financiară.

Nu este obligatoriu ca bijuteria să fie realizată din metal prețios pentru că ea să fie valoroasă.

Vorbim despre valoarea ei artistică. Aceasta e dată de conceptul și aportul creativ al autorului bijuteriei, experiență creatorului, recunoașterea sa la nivel național și internațional.    

Care este coșmarul unui designer de bijuterie?  

Nu știu alții cum sunt, dar eu am mai multe - dacă nu chiar coșmaruri, să le numim măcar frici. Una dintre ele este că un gigant din zona fast fashion ne va copia modelele și le va vinde ca gablonțuri, la prețuri derizorii, iar noi, mici fiind, nu vom reuși să ii împiedicăm.

Dacă ar fi să dai o definiție a bijuteriei minimaliste, cum ar suna?   

Dacă ne referim la bijuteria minimalistă de mici dimensiuni, cum sunt piesele noastre din colecția „minim”, aș zice că sunt ceea ce porți atunci când nu porți nimic, „esențialul”, acele piese care ne reprezintă, fără a avea nevoie de alte explicații. Așa cum ne spunea Marilyn Monroe că merge la culcare purtând doar Chanel no. 5. Dacă vorbim de bijuteria minimalistă statement, de impact, aș zice că sunt sculpturi purtabile. Mai mult chiar, despre piesele monom, născute din mintea unui arhitect și inspirate din backgroundul meu, spun că sunt arhitecturi de purtat.     

Cum ar trebui purtată bijuteria minimalistă?  

Cu încredere. Nu m-aș lansa în afirmații grandioase de tipul “bijuteria minimalistă este pentru toată lumea”, însă consider că bijuteria minimalistă este cel mai ușor de purtat, pentru că ea își îndeplinește rolul în modul cel mai simplu. Asta face bijuteria minimalistă să fie cel mai ușor de potrivit cu stiluri personale diferite, ținute sau contexte sociale.   

Foto: Getty Images