Magic News

Jubileul de platină al Reginei Elisabeta a II-a - Starurile au cântat la Londra, la “Party at the Palace”

Londra a găzduit sâmbătă un concert uriaş în onoarea Reginei Elisabeta a II-a, în cea de-a treia zi a festivităţilor organizate cu ocazia celor 70 de ani de domnie.

Grupul Queen + Adam Lambert a deschis concertul “Party at the Palace”, organizat pe trei scene în faţa Palatului Buckingham, creând o experienţă de 360 de grade, iar diva americană Diana Ross a încheiat evenimentul, două ore şi jumătate mai târziu, cu primul său spectacol live susţinut în Marea Britanie în ultimii 15 ani.

Printre celebrităţile prezente la eveniment s-au aflat: Alicia Keys, Duran Duran, Andrea Bocelli, compozitorul Hans Zimmer (care a compus mai ales coloana sonoră a celui de-al 25-lea film din seria "James Bond"), cântăreţele britanice Ella Eyre, Mabel şi Mimi Webb, naturalistul David Attenborough, jucătoarea de tenis Emma Răducanu, fostul fotbalist David Beckham şi actriţa Julie Andrews. Elton John a înregistrat, la rândul său, un omagiu special pentru această seară şi a susţinut o interpretare emoţionantă a cântecului "Your Song".

În vârstă de 78 de ani, Diana Ross a apărut pe scenă într-o spectaculoasă rochie în nuanţe de alb şi de negru, asortată cu un set de bijuterii argintii. Şi-a început show-ul cu “Chain Reaction” şi a cântat mai multe melodii de succes.


“Vă transmit salutări din partea tuturor oamenilor prezenţi aici, precum şi a milioanelor de alţi oameni care ne privesc la televizor din lumea întreagă şi avem un mesaj simplu pentru Domnia voastră: 'Vă mulţumim!'", a fost mesajul artistei pentru Regină. Diana a cântat apoi "Thank You", în timp ce proiecţii ale cuvintelor "Mulţumesc" şi "Iubire" erau difuzate în spatele scenei pe faţada Palatului Buckingham, iar recitalul s-a încheiat cu "No Mountain High Enough". 

Regina Elisabeta a II-a nu a asistat la concert din cauza sănătăţii sale fragile, preferând să urmărească la televizor acest show-ul, care a fost transmis în direct de BBC.

Iubită atât pentru simţul ei al datoriei, cât şi pentru umorul său jovial, suverana britanică a avut o apariţie surpriză prin intermediul unui scurt videoclip amuzant proiectat pe un ecran uriaş în faţa Palatului Buckingham, care a prezentat-o pe regina Elisabeta a II-a luând ceaiul cu ursuleţul Paddington, un personaj legendar din literatura britanică pentru copii. Regina i-a mărturisit că şi ei îi place sandviciul cu marmeladă şi alături de Paddington a bătut cu o linguriţă într-o ceaşcă de ceai pe ritmurile piesei "We Will Rock You" din repertoriul trupei Queen.