Magic News

Postmodern Jukebox concertează la Arenele Romane din București

Scott Bradlee’s POSTMODERN JUKEBOX revine la București, pe 28 iunie 2022 la Arenele Romane.

Fenomenul pop-jazz Postmodern Jukebox continuă concertele din cadrul turneului mondial început în 2021, sub egida “The Grand Reopening Tour” (“Marea Redeschidere”) și promite audiențelor de pretutindeni o petrecere senzațională în stilul anilor ’20, cu un live performance ca pe vremea Marelui Gatsby!

Renumiți pentru felul în care reimaginează genuri contemporane în stilul anilor ’20, “trimițând muzica pop într-o mașină a timpului”, Postmodern Jukebox vor cânta unele dintre cele mai mari hituri în stilurile clasice ale epocilor trecute.

Sunt recunoscător să pot crea și colabora alături de atâția oameni talentați și ne-a fost extrem de dor să cântăm într-o locație plină cu fani” spune Scott Bradlee. “Suntem norocoși să avem atât de mulți fani incredibili peste tot în lume, care au ajutat Postmodern Jukebox să devină un grup cu turnee mondiale și de abia așteptăm să aducem din nou talente extraordinare și sunete clasice în fiecare colț al lumii. Este o Mare Redeschidere, dar și o Mare Reuniune – nu doar pentru membrii echipei noastre, ci și pentru Postmodern Jukebox și fanii divertismentului clasic, “old school”, de calitate.

Ca toate showurile Postmodern Jukebox, concertul din cadrul “The Grand Reopening Tour” va aduce pe scena Arenelor Romane un ansamblu impresionant de muzicieni mulți-talentați ce vor da viață compozițiilor lui Scott Bradlee. Turneului i se vor alătura, seară de seară, invitați-surpriză, ce vor face ca fiecare spectacol să fie unic și imprevizibil – transformându-l într-una dintre cele mai încântătoare experiențe muzicale live ale timpurilor noastre, dar și ale timpurilor apuse.

În ultimii zece ani Postmodern Jukebox au adunat peste cinci milioane de abonați pe canalul lor de YouTube; trupa și-a pornit activitatea în micul apartament al lui Bradlee, în Astoria, Queens și a ajuns în scurt timp într-un studio din Los Angeles, mult mai potrivit viziunii ambițioase a liderului trupei. Recent, Postmodern Jukebox a reimaginat binecunoscuta coloana sonoră a serialului “Friends” în diferite stiluri muzicale ale secolului al XX-lea – începând cu jazzul anilor ’20, până în anii ’90, cu o apariție-surpriză a duoului The Rembrandts, compozitorii piesei originale.

Biletele pentru concertul Postmodern Jukebox de la Arenele Romane pot fi achiziționate de la https://tickets.emagic.ro și de pe iaBilet, la următoarele categorii:

CATEGORIA 1 - TEREN, SECTOARELE A1, A2: 245 lei 

CATEGORIA 2 - TEREN, SECTOARELE B1, B2: 220 lei

CATEGORIA 3 - TRIBUNĂ, SECTOARELE E, K: 220 lei

CATEGORIA 4 - TRIBUNĂ, SECTOARELE F, J: 195 lei

CATEGORIA 5 - TRIBUNĂ, SECTOARELE I, G, H: 170 lei

De asemenea, organizatorii pun la dispoziție un număr limitat de pachete “VIP TOUR Package” și “MEET & GREET Package”:

MEET & GREET Package: 880 lei // include:

  • loc premium CATEGORIA 1 în sectoarelele A1 sau A2;
  • sesiune exclusivă de MEET & GREET cu membrii trupei Postmodern Jukebox;
  • fotografie personalizată cu membrii Postmodern Jukebox;
  • afiș de colecție al turneului, cu autografe ale membrilor Postmodern Jukebox;
  • ecuson oficial “MEET & GREET” laminat.

VIP TOUR Package: 535 lei // include:

  • loc premium CATEGORIA 2 – TEREN în sectoarele B1 sau B2;
  • afiș de colecție al turneului, cu autografe ale membrilor Postmodern Jukebox;
  • ecuson oficial “VIP” laminat.

Biletele pot fi achizitionate de detinatorii unui voucher sau ai unui pachet reSTARt Emagic.