Magic News

Jeff Bridges luptă împotriva cancerului. Mesajul impresionant al celebrului actor

Diagnosticat cu cancer limfatic, Jeff Bridges luptă pentru viaţa lui şi se pare că tratamenul pe care îl urmează dă rezultate.

Actorul în vârstă de 71 de ani urmează un nou protocol de tratament, iar acesta îşi face efectul. "Rezultă că tratamentul funcţionează minunat. Tumoarea s-a micşorat foarte mult", a scris Jeff Bridges.

Cunoscut pentru rolurile din „The Big Lebowski”, „Crazy Heart” şi „True Grit”, câştigător al Premiului Oscar, Jeff Bridges anunţa în luna octombrie că a fost diagnosticat cu limfom. A ales să dezvăluie acest lucru, făcând referire la personajul Dude din filmul “The Big Lebowski”, în regia fraţilor Cohen: “Cum ar spune Dude, un nou rahat a apărut. Am fost diagnosticat cu limfom. Deşi este o boală gravă, sunt norocos că am o echipă minunată de medici şi prognosticul e bun. Voi începe tratamentul şi vă voi ţine la curent cu recuperarea mea”.

Jeff Bridges o are alături în această luptă pe soţia lui, Susan Geston, cu care este căsătorit de peste 40 de ani şi împreună cu care are 3 fiice.