Magic News

Ultima dorinţă a lui Sean Connery

Micheline Roqubrune, văduva lui Sean Connery, a dezvăluit care a fost ultima dorinţă a marelui actor, care a murit la vârsta de 90 de ani.

Aceasta a spus că Sean şi-a dorit ca o parte din cenuşa sa să fie împrăştiată în ţara natală, Scoţia, iar cealaltă în Bahamas. “Îl vom duce pe Sean înapoi în Scoţia, aceasta a fost dorinţa sa finală”, a spus văduva actorului.

Când călătoriile vor fi posibile şi sigure, intenţia familiei este să ducă o parte din cenuşă în Scoţia, a adăugat Micheline.

Sean Connery şi Micheline Roqubrune au fost căsătoriţi timp de 45 de ani. “Era un om nemaipomenit şi am avut o viaţă minunată împreună”, a spus pictoriţă de origine francezo-marocană.

Cei doi s-au cunoscut în 1970 la Marrakech, iar între ei a fost dragoste la prima vedere. S-au căsătorit 5 ani mai târziu şi nu s-au mai despărţit decât o dată cu moartea actorului, celebru pentru rolul lui James Bond.