Magic News

Povestea hitului “Unchained Melody”, una dintre cele mai preluate şi înregistrate piese ale secolului XX

Într-o zi de 3 noiembrie, în 1990, la 25 de ani de la prima lansare a versiunii lor (1965), cei de la The Righteous Brothers ajungeau din nou pe prima poziţie a clasamentelor muzicale cu “Unchained Melody”.

De această dată, piesa intrase pe coloana sonoră a filmului cu Patrick Swayze, Demi Moore şi Whoopi Goldberg, "Ghost".

Compus de Alex North şi Hy Zaret şi apărut pentru prima dată în 1955 pe coloana sonora a filmului “Unchained”, în interpretarea lui Todd Duncan, “Unchained Melody” a devenit una dintre cele mai preluate şi înregistrate piese ale secolului XX, cu peste 500 de versiuni înregistrate în diferite limbi din 1955 până astăzi.

Deşi varianta celor de la The Righteous Brothers este cea mai populară, piesa a avut un ecou fantastic încă din momentul apariţiei, cu 10 ani înainte. Includerea sa în filmul “Unchained” i-a adus o nominalizare la Oscar, premiu pierdut, însă, în favoarea piesei “Love Is a Many-Splendored Thing” din filmul cu acelaşi nume.

Nu mai puţin de patru versiuni ale piesei “Unchained Melody” apăreau chiar în 1955, toate intrate la acea data în Top 40, iar trei dintre ele aflate simultan în Top 20: Les Baxter, Al Hibbler, Roy Hamilton şi June Valli erau artiştii care simţiseră potenţialul uriaş al cântecului.

 

În cei 65 de ani care s-au scurs de la compunerea piesei, unii dintre cei mai mari artişti ai lumii şi-au dorit să aiba propria versiune “Unchained Melody”: Ricky Nelson, Diana Ross si The Supremes, Roy Orbison, Elvis Presley, Heart, Leo Sayer, U2, Robson Green si Jerome Flynn, Sarah McLachlan, Cyndi Lauper, The Smashing Pumpkins, Perry Como, Gareth Gates, Barry Manilow, David Phelps, Harry Belafonte, Peter Sellers sau Al Green. Drepturile asupra acestei piese îi aparţin în prezent lui Paul McCartney.