Magic News

Ed Sheeran a devenit tătic. Anunţul artistului

Ed Sheeran a anunţat pe contul său de Instagram că a devenit tătic, după ce soţia lui, Cherry Seaborn, a adus pe lume o fetiţă.

Cei doi sunt căsătoriţi din 2018 şi în urmă cu puţin timp s-a aflat că se pregătesc să devină părinţi.

Ed a dezvăluit şi numele fetiţei, Lyra Antarctica Seaborn Sheeran, şi a publicat o fotografie adorabilă cu o pereche de şosete.

,,Am un mesaj scurt despre noutăţile din viaţa mea personală pe care vreau să vi le spun şi vouă. Săptămâna trecută cu ajutorul unei echipe minunate de medici, Cherry a născut-o pe frumoasa şi sănătoasa noastră fetiţă, Lyra Antarctica Seaborn Sheeran. Suntem total îndrăgostiţi de ea. Atât mama cât şi copilul se simt foarte bine şi suntem în al nouălea cer. Sperăm să ne respectaţi intimitatea în această perioadă. Cu mult drag, ne vedem când va veni timpul să mă reîntorc pe scenă.”

În vârsta de 29 de ani, Ed Sheeran a fost declarat în 20202 artistul sub 30 de ani cel mai bogat din Marea Britanie, averea sa fiind estimată la 200 de milioane de lire sterline. În decembrie 2019 el a luat o pauză după un turneu lung, care l-a adus şi în România.

Ed şi Cherry s-au cunoscut în liceu, însă au devenit un cuplu abia în 2015 când s-au reîntâlnit. După logodna din 2017 şi căsătoria secretă din 2018, naşterea copilului le completează frumoasa poveste de iubire pe care o trăiesc.  

“Mă trezesc în fiecare zi pentru a o privi pe Cherry şi mă întreb de ce este cu mine. Ar fi putut fi cu oricine, însă m-a ales pe mine”, spunea artistul.