Magic News

Guns N’ Roses va publica cartea pentru copii “Sweet Child O’ Mine”

După Metallica, trupa care în luna noiembrie a anului trecut a lansat cartea pentru copii ABCs of Metallica, este rândul grupului Guns N’Roses să publice o carte pentru copii.

Aceasta se va numi “Sweet Child O’Mine”, fiind inspirată de hit-ul formaţiei americane din 1987.

Cartea despre povestea unui băiat care descoperă că muzica este pretutindeni în jurul nostrum va fi scrisă în colaborare cu celebrul autor american James Patterson  şi ilustrată de Jennifer Zivoin.

Trupa a anunţat că volumul va celebra dragostea şi muzica, în timp ce James Patterson a spus ca volumul va avea o poveste pe care copiii vor adora să o citeasca, iar părinţii vor adora să o cânte.

Părinţii care vor dori să transmită dragostea lor pentru muzica rock şi copiilor vor găsi cartea în librării începând cu luna septembrie.

Trupa Guns N’ Roses nu a mai lansat un album de la „Chinese Democracy” (2008), însă în ultimele luni au apărut mai multe informaţii potrivit cărora lucrează la noi compoziţii. Din cauza pandemiei, formaţia a fost nevoită să îşi amâne concertele programate primăvara aceasta. Ultima sa apariţie a fost la jumătatea lunii martie când a fost cap de afiş al festivalului Vive Latino din Mexic.