Thrive

Cum arată noul normal pentru Amalia Enache - “Am o senzaţie de timp îndelung pe care nu am mai avut-o din copilăria mea”

Prezentatoarea Ştirilor nopţii de la Pro TV Amalia Enache a intrat astăzi în direct cu Liana Stanciu în matinalul Magic Start şi a vorbit despre izolare şi noul normal.

“La mine izolarea este intermitentă. Noi lucrăm în redacţia Ştirilor Pro TV 14 zile cu 14.”, a declarat Amalia Enache. “Acum sunt în a doua tură de izolare. Eu am pornit cu tura întâi, am avut primele 14 zile, când toată lumea intrase în izolare, într-o muncă intensă, chiar în ritm susţinut la Ştirile Pro TV, totul era nou, nu ştiam nimic despre ce o să însemne aceste ordonanţe militare.”

Între timp lucrurile au intrat “într-un fel de normal”, a mărturisit Amalia Enache, care crede că noi, oamenii, suntem adaptabili. “Funcţionăm cât se poate de bine în această redacţie înjumătăţită.”

Amalia Enache este mama Almei, iar Liana vrut să afle cum arată noul normal acasă, la Amalia Enache. “Credeam că sunt un părinte care îşi petrece maximul de timp cu copilul, mai ales ca în primii 2 ani ai ei nu am lucrat… Toţi, absolut toţi petrecem acum şi mai mult timp cu copilul. La noi, lucrurile sunt foarte în regulă. Ea pare extrem de încântată.”

Cum s-a schimbat viaţa Amaliei Enache

“Am mâncat totul făcut acasă, inclusiv pâinea. Înainte nu făceam atâta pâine.”, a mărturisit Amalia, care ne-a spus a cel care găteşte este tatăl Almei. “Am o senzaţie de timp îndelung pe care nu am mai avut-o din copilăria mea.”

Amalia Enache nu resimte niciun stres în cele 14 zile în care stă acasă. Pentru ea, zilele sunt mai lungi, într-un sens bun, pe care nu l-a mai simţit din copilărie. Amalia a copilărit la ţară, într-un sat de munte, iar acum s-a reactivat în ea senzaţia copilăriei în care erau lucruri de făcut în intimitatea familiei.

Alma are limite în casă, iar Amalia se autodisciplinează pentru că le ştie importanţa pentru dezvoltarea fetiţei, iar plictiseala ei nu o îngrijorează. Amalia a călătorit mult cu Alma când aceasta era doar un bebeluş, purtând-o prin America de Sud.

Amalia a măturisit că va rămâne cu câteva obiceiuri bune. După această izolare va continua să facă sport acasă prin aplicaţii şi îşi va limita orice drum inutil cu maşina. Nu va mai merge atât de des să facă cumpărături, ci va face aprovizionare pentru un termen mai îndelungat. De asemenea, va folosi masca şi va păstra distanţa faţă de un necunoscut.

Despre vacanţa de vară

Vacanţa va fi în locuri izolate, undeva la munte, iar în vara aceasta nu se vede în locuri aglomerate. Ea crede că din 15 mai vom scăpa doar de completarea declaraţiilor. Amalia Enache a declarat de asemenea că va continua să facă lucrurile cu răbdare şi maximă responsabilitate.