Magic News

Cum şi-a arătat Brad Pitt recunoştinţa pentru make-up artistul său

Brad Pitt a fost invitatul emisiunii “Celebrity IOU”, în care prezentatorii Drew și Jonathan Scott le ofera celebrităţilor şansa să se revanşeze faţă de oamenii importanţi din viaţa lor.

Celebrul actor s-a gândit să îi facă o surpriză lui Jean Black, make-up artistul pe care îl cunoaşte de 30 de ani şi cu care a colaborat la peste 40 de filme. Alături de cei doi prezentatori, câştigătorul premiului Oscar de anul acesta pentru rol secundar a ajutat la transformarea unui garaj într-o casă de oaspeţi.

Brad Pitt şi Jean au o relaţie specială, actorul considerând-o ca pe un membru al familiei sale şi vizitând-o adesea.

Ea i-a povestit lui Brad Pitt că şi-ar dori să transforme anexa de 400 de metri a casei într-o casă de oaspeţi, iar actorul i-a împlinit acum visul. În plus, el i-a creat o cameră pentru machiaj, pe care nu a avut-o niciodată, spaţii de depozitare, o bucătărie, o baie, dar şi o terasă.

Pasionat de arhitectură, Brad Pitt a urmărit lucrările de la început până la sfârşit. „Arată ca o cutie de pantofi, este uimitor. Este fantastic”, a spus Pitt la final, admirând rezultatul final. „Mi-am dorit de atât de mult timp să se întâmple ceva cu această dărăpănătură.”

Întoarsă din vacanţa Jean a fost surprinsă de cei cei trei bărbaţi şi alături de actor şi-a redescoperit proprietatea.

Jean a povestit că l-a cunoscut pe Brad în 1990, pe platourile de filmare de la “Cool World”. “Pentru noi începea o lungă călătorie”.

„Sunt pur și simplu uimită și fascinată”, a spus ea. „Știam că generozitatea lui Brad este uriașă, dar nu am crezut niciodată că s-ar putea întâmpla așa ceva. Sunt foarte emoționată, nici nu știu cum aș putea să vă mulțumesc îndeajuns.”

La finalul emisiunii, Jonathan Scott a sublinat modestia şi atenţia lui Brad Pitt, care îşi aminteşte numele fiecărei persoane care a ajutat la renovare. “Este un adevărat gentleman”, a mai spus gazda emisiunii.