Magic News

Cate Blanchett va prezida Festivalul de Film de la Veneţia 2020

Actriţa australiană Cate Blanchett va prezida cea de-a 77-a ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia 2020 care se va desfăşura în perioada 2-12 septembrie, au anunţat organizatorii.

Decizia de a-i încredinţa lui Cate Blanchett, în vârstă de 50 de ani, această misiune a fost luată pe 10 ianuarie. Ea va fi cea de-a 3-a femeie în ultimii 4 ani care a fost aleasă ca preşedinte, după Lucrecia Martel în 2019 şi Annette Benning în 2017.

“În fiecare an aştept selecţia pentru Festivalul de Film de la Veneţia şi de fiecare dată este surprinzătoare şi remarcabilă”, a spus Cate.

“Veneţia este unul dintre cele mai atrăgătoare festivaluri de cinema din lume, o celebrare a acestui mijloc provocator şi stimulat care este cinematografia. Este un privilegiu şi o plăcere să fiu preşedintele juriului.”

Alberto Barbera, directorul Festivalului a declarat: „Cate Blanchett nu este doar o icon al cinematografiei contemporane, curtată de cei mai mari regizori din ultimii 20 de ani și adorată de cineaști de orice fel. Angajamentul ei în domeniile artistic și umanitar și în protejarea mediului, precum și lupta ei pentru emanciparea femeilor într-o industrie cinematografică în care există prejudecăți masculine, au făcut-o să fie o inspirație pentru întreaga societate. Talentul ei imens ca actriță, combinat cu inteligența sa unică și pasiunea sinceră pentru cinema, sunt calitățile ideale pentru un președinte al juriului.”

În 2018, Cate Blanchett a prezidat juriul Festivalului de film de la Cannes şi a fost una dintre cele mai puternice voci împotriva violenţei sexuale după scandalul care l-a avut în centru pe Winstein. Ea a fost una dinte cele 82 de femei care au defilat la Cannes în favoarea egalităţii.

Ea a câştigat Premiile Oscar pentru “The Aviator” (2004) şi “Blue Jasmine” (2013), şi a fost nominalizată pentru  “Elizabeth” (1998), “Notes on a Scandal” (2006), “Elizabeth: The Golden Age” (2007), “I’m Not There” (2007), şi “Carol” (2015).