Magic News

Angelina Jolie, într-o vizită surpriză şi extrem de emoţionantă

Aflată la Paris pentru a-şi promova cel mai recent film al său, “Maleficient 2”, Angelina Jolie nu a uitat nici de acţiunile umanitare, pe care le promovează ori de câte ori are ocazia.

După ce în 2013 a trecut prin una dintre cele mai dure experienţe, ea extirpându-şi ambii sâni pentru a nu se îmbolnăvi de cancer, Angelina Jolie a vizitat acum Institutul Curie. Aici s-a întâlnit cu pacienţi tineri bolnavi de cancer şi cu familiile lor, dar şi cu medicii cu care a vorbit despre ultimele descoperiri în domeniu.

„A fost o experiență extrem de emoționantă să văd cum doctori din întreaga lume vin în fiecare zi și încearcă să găsească cele mai bune soluții pentru tratarea cancerului și lucrează pentru pacienții lor, unii dintre ei fiind și tineri și care sunt supuși tratamentului.

„Văd legătura strânsă dintre doctori și echipa de specialiști din știință și pacienți, dar și familiile lor, care luptă împotriva cancerului cu atâta iubire. Am fost impresionată de un băiat care este sub tratament și a decis că vrea să se facă doctor atunci când se face mare, pentru a-i ajuta pe doctorii pe care îi admiră”, a declarat Angelina Jolie.

Actriţa în vârstă de 44 de ani a vorbit din proprie experienţă. În 2007, ea şi-a pierdut mama în vârstă de 56 de ani din cauza cancerului ovarian. În 2013, mătuşa ei a murit din cauza cancerului de sân şi actriţa însăşi a luptat împotriva acestei boli.

În 2013, Angelina Jolie anunţa printr-o scrisoare emoţionantă, extrem de bulversantă, că a trecut printr-o dublă mastectomie cu caracter preventiv după ce în urma testelor riscul de a face cancer era de 87%. Doi ani mai târziu, actriţa lua o altă decizie radicală şi extrem de grea, ea extirpându-şi ovarele şi trompele uterine.

Foto: Gettyimages.com