Magic News

Ce melodii au ascultat în această vară Michelle şi Barack Obama

Despărţirea cuplului Michelle şi Barack Obama a rămas, din fericire, doar un zvon al acestei veri, fostul preşedinte american dezvăluind acum, la sfârşitul verii, o listă cu melodiile pe care el şi soţia lui le-au ascultat în această perioadă.

Barack Obama ştie cum să prelungească farmecul verii, acum când toamna este atât de apropie, publicând melodiile pe care le-a ascultat şi pe care, poate, a dansat împreună cu Michelle.

În playlist-ul cuplului se află 44 de piese, unele recent lansate, iar altele celebre, lângă tineri artişti precum Rihanna, Drake, Sean Mendes sau Camila Cabello stând legende ca Stevie Wonder, Frank Sinatra sau The Rolling Stones.

“Cu vara pe sfârşite, aici este o listă cu piesele pe care eu şi Michelle (soţia sa – n.r.) le-am ascultat – unele noi, altele vechi, unele rapide, altele lente. Sper să vă bucuraţi de ele“, a scris Obama.

Nu este pentru prima dată când Barack Obama îşi dezvăluie preferinţele artistice pe reţelele de socializare, în această vară fostul preşedinte american publicând şi o listă cu cărţile pe care le recomanda pentru lunile estivale.

Printre ele, operele lui Toni Morrison, Exhalation de Ted Chiang, Men Without Women de Haruki Murakami, Lab Girl de Hope Jahren, Inland de Téa Obreht sau Maid de Stephanie Land.