Magic News

Scarlett Johansson - A treia căsătorie pentru una dintre cele mai frumoase femei din lume

Împreună de doi ani, Scarlett Johansson şi Colin Jost s-au logodit şi urmează să se căsătorească, fără a stabili însă şi o data în acest sens.

Purtătorul de cuvânt al actriţei în vârstă de 34 de ani a confirmat că Scarlett s-a logodit un iubitul ei, Colin Jost, în vârstă de 36 de ani, scenarist şi actor al emisiunii “Saturday Night Live”.

Actriţa Marvel, aflată acum pe afişul filmului “Avengers:Endgame” şi Colin Jost au apărut pentru prima data împreună în 2017, la MET Gala. Cuplul a încercat să îşi trăiască discret povestea de dragostea, apariţiile pe covorul roşu fiind rare, însă de fiecare dată s-a văzut cât de bine se înţeleg.

“Scarlett a spus că este diferit de toţi bărbaţii cu care a fost. Este atât de exigentă, chiar dacă e vorba doar despre o întâlnire. Au multe lucruri în comun.”, declara o sursă pentru E!News.

Scarlett Johansson a mai fost căsătorită de două ori. Între 2008 si 2011, ea a fost soţia actorului Ryan Reynolds, iar între 2014 şi 2017 a fost măritată cu francezul Romain Dauriac, împreuna cu care are o fiică, Rose, în vârstă de 4 ani.