Magic News

Pink, în centrul atenţiei după apariţia unei înregistrări cu fiica ei de 7 ani

Pink şi soţul ei, Carey Hart, au atras atenţia asupra familiei lor după apariţia unei înregistrari în care Willow, fiica lor în vârstă de 7 ani, trage cu o armă.

Soţul artistei este cel care a publicat înregistrarea video şi, aştetându-se parcă la valul de comentarii care a urmat, el şi-a însoţit postarea de următorul mesaj:

 „Nu am mai aţâţat poliţia părinţilor de câteva zile. Willz şi cu mine tragem cu o puşcă de 22. Ea devine tot mai bună. Poate ţinti o farfurie de 12 inci de la 30 de yarzi. A început să tragă cu arma la 3 ani. Ca să ştiţi, niciunul dintre noi nu vânează, ne place doar tirul. Îmi cresc copiii să aibă cunoştinţe despre armele de foc, cum să le mânuiască, să le folosească, să le depoziteze şi să le evite atunci când se află pe mâini needucate”.

400.000 de mii de fani au văzut clipul, iar 5.000 dintre ei au comentat, părerile fiind împărţite. Unii au fost de acord cu decizia lui de a-şi familiaza fiica cu armele de foc, în timp ce alţii l-au contestat puternic.

În Statele Unite armele de foc reprezintă un subiect extrem de sensibil după ce mai mulţi adolescenţi au intrat înarmaţi în şcoli, ucigând colegi şi profesori. Din acest motiv au fost organizate mai multe proteste pentru reglementarea regimului armelor.

 VEZI clipul AICI