Magic News

Pink a fost spitalizată şi şi-a anulat deja trei concerte

Pink şi-a anulat concertele pe care ar fi trebuit să le susţină în aceasta perioadă în Australia, artista americană fiind internată în spital.

“Concertul lui Pink programat în această seară la Qudos Bank Arena din Sydney a fost anulat. Pink a ajuns la spital duminică, a primit îngrijiri si a fost externată. Ea a revenit însă luni. Mai multe informaţii vor fi oferite pe parcurs.”, a anunţat Live Nation, organizatorul turneului.

Pink a fost diagnosticată iniţial cu deshidratare, însă a revenit în spital unde s-a descoperit că are un virus gastric.

Săptămâna trecută, după ce si-a anulat concertul, Pink a fost surprinsă pe plajă cu fiica ei, Willow. A trebuit să dea explicaţii pentru acest lucru celor care au acuzat-o că nu este bolnavă în realitate.

“Niciodată nu am anulat, dovedind lipsă de respect pentru persoanele care muncesc din greu cheltuind bani pentru a veni să mă vadă cântând. Nu am trişat în niciun turneu, am un bilanţ impecabil când e vorba de a nu anula concerte", a spus artista în vârstă de 38 de ani

Pink urma să susţină şapte concerte, toate sold-out, pe Sydney Bank Arena în cadrul turneului mondial “Beautiful Trauma”. Cântăreaţa se află în Australia de pe 4 iulie şi a cântat deja la Perth, Adelaide şi Melbourne.