Cu doar câteva decenii în urmă, fotografiile aveau un statut aparte. Nu erau multe și nici impecabile din punct de vedere tehnic, dar erau despre noi și despre ceea ce voiam să lăsăm mai departe. Albumele foto funcționau ca arhive intime ale vieții de familie, construite cu răbdare, atenție și discernământ. Fiecare imagine ajunsă acolo era rezultatul unei decizii asumate: un moment considerat demn de a fi păstrat.
Albumul foto presupunea, implicit, o formă de responsabilitate față de memorie. Nu era vorba despre acumulare, ci despre alegere. Ce păstrăm? Ce spun aceste imagini despre noi? Și, poate cel mai important, ce poveste dorim să rămână?
Fotografia, din gest atent în reflex automat
Astăzi fotografiem din reflex. Telefonul este mereu la îndemână, iar fotografia a devenit un gest rapid, repetat zilnic, aproape fără să ne dăm seama. În acest flux continuu de imagini, albumele foto par să fi dispărut din viața noastră. Nu printr-o decizie asumată, ci printr-o abandonare lentă, aproape invizibilă. Nu am renunțat la ele pentru că le considerăm inutile, ci pentru că nu le mai percepem ca necesare.
Când fotografiile aveau un loc al lor
Nu cu mult timp în urmă, fotografiile aveau un loc clar. Nu păstram tot. Albumele adunau doar imaginile importante și le așezau într-o poveste coerentă. Fiecare fotografie era aleasă cu atenție și păstrată cu sens. Limita nu era o lipsă, ci o formă de ordine.
Astăzi, fotografia digitală ne oferă o libertate aproape nelimitată. Putem documenta orice, oricând. Rezultatul este o cantitate uriașă de imagini, stocate în telefoane, conturi și hard disk-uri. Avem mii de fotografii, dar din ce în ce mai puține amintiri așezate. Știm că ele există, însă le regăsim tot mai rar și, de multe ori, nici nu le mai privim. Excesul nu construiește memorie, ci o formă discretă de oboseală vizuală.Știm că ele există, însă le regăsim tot mai rar și, de multe ori, nici nu le mai privim. Excesul nu construiește memorie, ci o formă discretă de oboseală vizuală.
Paradoxul memoriei digitale
Deși avem mai multe fotografii ca oricând, ele sunt mai fragile. Se pierd odată cu schimbarea unui telefon, cu o parolă uitată sau cu un cont închis. Nu le răsfoim întâmplător și nu le transmitem mai departe cu ușurință. Fără o structură, memoria rămâne dispersată, fragmentată, suspendată într-un spațiu abstract. Documentăm tot, dar păstrăm puțin.
Albumul ca exercițiu de alegere
Albumul foto presupunea, înainte de toate, un act de selecție. O alegere conștientă: ce păstrăm și ce lăsăm în urmă. În mediul digital, această etapă este adesea amânată la nesfârșit. Fotografiem tot, cu gândul că vom sorta „mai târziu”. Doar că acel „mai târziu” nu mai vine. Revenirea la albumul foto fizic nu este un gest nostalgic, ci unul practic. Alegerea câtorva imagini, tipărirea lor și așezarea într-un album aduc ordine într-un flux care ne poate copleși. Este o formă de igienă a memoriei, un mod de a transforma cantitatea în sens. Nu ne întoarcem la trecut, ci ne recâștigăm atenția.
Albumul foto nu cere ecran, parolă sau promisiunea unei actualizări viitoare. Poate rămâne pe o masă, uitat și regăsit, deschis la întâmplare, răsfoit fără intenție. Între el și memorie nu există interfață — doar atingerea, privirea, tăcerea.
O relație directă, liniștită, pe care mediul digital o poate simula, dar nu o poate înlocui. Este un obiect modest. Și tocmai de aceea, profund eliberator.
Cum ați putea începe
Alegeți, de exemplu, o vacanță din anii trecuți. Selectați 20 de fotografii (din toate telefoanele din casă, dacă s-au făcut poze cu mai multe telefoane). Printați-le și puneți-le într-un album foto. Apoi, dacă „microbul” vă prinde, alegeți un an sau o perioadă (de exemplu, anii de școală primară ai copilului, luna de miere etc). Veți câștiga o ordine firească și plăcerea de a răsfoi albumele foto oricând vi se face dor, fără ecrane, fără cabluri, fără emoții că rămâneți fără memorie în cloud. E o idee simpatică și pentru atunci când aveți de făcut un cadou pentru cineva drag: o selecție de poze printate și așezate cronologic într-un album foto frumos, care sigur va aduce bucurie și recunoștință reale.
Mirela Bichigeanu este artist vizual și lector la Fundația Calea Victoriei, unde va susține din 18 februarie cursul Arta Fotografiei de Călătorie: Transformă-ţi Vacanţele în Poveşti Vizuale.
Foto: Freepik
