Două decenii în care radioul a devenit coloană sonoră pentru milioane de povești – dimineți grăbite, seri liniștite, iubiri, nostalgii și momente care au rămas.
Aniversarea a adus în studioul Magic FM unii dintre cei mai iubiți artiști români: Andra, Holograf, Bere Gratis, Loredana și 3 Sud Est. Iar fiecare artist a oferit o reîntâlnire cu emoțiile de ieri și de azi.
Andra a venit de la prima orǎ a dimineții în studioul Magic FM și a adus energia și căldura ei inconfundabilă.

Holograf ne-a bucurat cu piese care unesc generații, reamintind de forța muzicii pop rock. “Vreau o minune” nu putea lipsi din playlist, iar refrenul a fost cântat împreunǎ cu Loredana și Liana Stanciu, un moment încǎrcat de magie.

Bere Gratis a adus în studioul Magic FM vibe-ul sincer, prietenos, al cântecelor care se cântă la unison.

Loredana a demonstrat, încă o dată, că reinventarea este o artă, iar intervenția sa a plinǎ de forță, emoție și libertate. A cântat “Apa”, una dintre cele mai cunoscute melodii ale ei, într-un mod autentic și magic.

Dupǎ Loredana și “Apa” a urmat 3 Sud Est cu “Focul”. Trupa care a marcat adolescența și tinerețea multora a transformat nostalgia într-o bucurie colectivă.

20 de ani de Magic FM înseamnă mai mult decât muzică bună. Înseamnă încredere, respect pentru public și pentru artiști. Înseamnă o comunitate de peste 1 milion de oameni care a crescut împreună, care a învățat să asculte nu doar melodii, ci și povești.

Magic FM rămâne un radio despre stare, despre emoție și despre magia lucrurilor simple, făcute bine.
După 20 de ani, povestea merge mai departe. Cu aceeași muzică bună. Cu aceeași magie.














