Magic News

Cum vor petrece Prinţii de Wales Paştele anul acesta

Prinţul William şi Kate Middleton vor avea o sărbătoare de Paşte diferită de anii trecuţi, după ce Kate a anunţat ca are cancer.

După vestea care a şocat o lume întreagă, Kate s-a retras alături de familie pentru a se reface. Pe 22 martie, soţia Prinţului William a anunțat, într-o înregistrare video postată pe rețelele de socializare, că suferă de cancer. Un diagnostic care i-a dat peste cap viața de familie.

Prințesa de Wales va petrece Paștele într-un anturaj foarte restrâns. Potrivit Entertainment Tonight, familia prințului William a plecat de la Adelaide Cottage la Anmer Hall din Norfolk. Kate, William şi cei trei copii vor petrece, așadar, câteva zile în casa de la țară, dăruită de regina Elisabeta a II-a cu ocazia nunții lor, aflată pe domeniul Sandringham.

Prinţii de Wales l-ar putea vizita pe regele Charles al III-lea, care suferă și el de cancer și care locuiește la moșie de când boala sa a fost anunțată public. Va fi o sărbătoare în familie, care trebuie să fie acum mai unită ca niciodată pentru a face faţă tuturor încercărilor.

De asemenea, Kate și William nu vor participa în acest an la slujba de Paşte, de la care nu au lipsit anii trecuţi.