„Poor Things”, filmul care a bătut „Barbie”

Inspirat de romanul omonim din 1992 al scoțianului Alasdair Grey și adaptat de Tony McNamara, scenaristul unor filme precum „The Favourite”, „Poor Things” o are în centru pe Bella Baxter (Emma Stone), o femeie moartă și reanimată de un om de știință bizar, dar strălucit, Dr. Godwin Baxter (Willem Dafoe).

„Aceasta este Bella. Ea este un experiment”, spune Baxter, în timp ce îi zărim subiectul conectat la un fel de aparat retrofuturist, care n-are cum să nu-ți aducă aminte de „Frankenstein” sau „Mireasa lui Frankenstein”.

Chiar dacă e început de 2024, „Poor Things” a fost deja recunoscut ca fiind unul dintre cele mai bune filme ale anului, doar a reușit o victorie surprinzătoare în fața super producției „Barbie”, căreia i-a luat fața la categoria cea mai bună comedie sau musical la cea de-a 81-a ediție a Globurilor de Aur.

De asemenea, filmul lui Yorgos Lanthimos i-a adus o statuetă de aur și Emmei Stone pentru rolul Bella, o tânără creată de un om de știință care trăiește o trezire sexuală suprarealistă. Așa cum spune și ea, experimentul înțelege ce înseamnă să fii un membru al societății. Și totul devine o călătorie inițiatică pentru acest Frankenstein la feminin, care atrage din ce în ce mai mult atenția bărbaților care-i ies în cale și care par să fie provocați în toate felurile de ea.

Într-un teaser de un minut, se poate vedea clar cum „Poor Things” atacă și interoghează în mod satiric rolurile de gen și normele sociale arhaice, lucru la care face aluzie și sinopsis-ul oficial al filmului: „Eliberată de prejudecățile vremurilor sale, Bella devine fermă în scopul ei de a lupta pentru egalitate și eliberare”.

Continuarea AICI