Magic News

“Sex and the City” se vede din luna aprilie pe Netflix

Netflix continuă să preia titluri HBO mai vechi, iar acum a anunţat că fanii serialului “Sex and the City” îl vor putea vedea din luna aprilie.

Netflix a încheiat un acord cu Warner Bros. Discovery pentru a licenţia toate cele şase sezoane ale popularei comedii romantic HBO, cuprinzând toate cele 94 de episoade, a confirmat Variety.

Lansat în 1998, serialul de la HBO a urmărit viața a patru femei care trăiesc în New York City. A fost creat de Darren Star, care a colaborat recent cu Netflix la “Emily in Paris” și “Uncoupled”.

Serialul le are în distribuţie pe Sarah Jessica Parker, Kristin Davis, Cynthia Nixon și Kim Cattrall. Sarah Jessica Parker joacă rolul lui Carrie Bradshaw, o scriitoare newyorkeză care "îşi găseşte inspiraţia pentru rubrica sa din isprăvile autentice, emoţionante şi adesea pline de umor ale prietenilor şi iubiţilor ei".

Serialul a rulat timp de șase sezoane, iar ulterior au fost lansate la mai multe filme, plus continuarea mai recentă “And Just Like That”, care va avea în curând al treilea sezon.

Printre titlurile HBO care rulează pe Netflix se numără "Insecure" al lui Issa Rae, "Band of Brothers", "The Pacific", "Six Feet Under" şi "Ballers". "True Blood", care, de asemenea, este difuzat în SUA pe Hulu al Disney, este disponibil pentru abonaţii Netflix din afara SUA. Toate serialele rămân disponibile pentru a fi difuzate şi pe Max (fostul HBO Max).