Spitalul construit la „Marie Curie” cu sprijinul a peste 350.000 de donatori și 8.000 de firme a început să funcționeze și a preluat copiii internați până acum în secțiile de oncologie, neurochirurgie, chirurgie și ATI din clădirea veche a spitalului.
Prinţesa Charlene a fost marea absentă de la festivităţile organizate la Monaco cu ocazia zilei naţionale a principatului, la care au fost prezenţi Printul Abert al II-llea şi Jaques şi Gabrielle, gemenii lor.
Adi Bărar, fondatorul trupei Cargo, se află internat în secţia de terapie intensivă a Spitalului Judeţean din Timişoara, iar starea lui este gravă, potrivit unui mesaj transmis de colegii lui de trupă.