Ioana De Hillerin

Sâmbătă și duminică, de la 8 la 12
E uşor şi plăcut să primeşti, dar nimic pe lume nu se compară cu momentele în care dăruieşti şi împarţi cu cineva!

E uşor şi plăcut să primeşti, dar nimic pe lume nu se compară cu momentele în care dăruieşti şi împarţi cu cineva! Poţi avea oricât, poti simţi orice, poti gândi oricum... nu înseamnă nimic dacă nu ai cu cine să împarţi. Pentru mine radioul înseamnă exact... a împărţi. Radioul mi-a dat ocazia să găsesc, să apreciez şi să învăţ să pun în lumină lucrurile cu adevărat importante, să văd partea plină a paharului şi să caut statornic să aduc un zâmbet în viaţa oamenilor pe care îi întâlnesc, într-un fel sau altul. 

Îmi place să dau veşti bune, dar şi să iau lucrurile aşa cum vin. Iubesc şi păstrez ”la loc sigur” momentele frumoase şi întâlnirile cu oameni frumoşi și le ”răsfoiesc” adesea, mulțumind pentru că le-am trăit. Și sunt extrem de curioasă să aflu ce lucruri, ce întâmplări, ce întâlniri, ce oameni... mă mai așteaptă. N-am încetat niciodată să mă joc, nu m-am mai culcat de ani de zile în nicio seară supărată pe oamenii pe care îi iubesc și n-am lăsat să treacă nicio zi fără să zâmbesc măcar o dată, dacă nu să râd în hohote. Și, de fiecare dată când mi-am dorit să văd pe cineva zâmbind, am zâmbit eu prima.:)

Nu-i așa că viața e mai frumoasă când zâmbim?