Intr-o zi de 4 iulie, in 1862, Lewis Carroll inventa pentru Alice Liddell o poveste care va deveni, peste trei ani, celebra poveste “Aventurile lui Alice in Tara Minunilor”. Pe numele sau adevarat Charles Lutwidge Dodgson, Lewis Caroll a fost lector la catedra de matematica a Colegiului Oxford. Pe langa mai multe tratate de matematica, el a publicat frumoasa poveste a lui Alice, o carte care a inflacarat imaginatia copiilor de-a lungul generatiilor, dar si o satira la adresa societatii britanice. Dincolo de aspectele social-politice ale vremii camuflate in poveste, “Alice in Tara Minunilor” ramane o carte a fanteziei care ii invita pe cititorii de toate varstele intr-o calatorie plina de peripetii in cautarea Iepurelui Alb, alaturi de Bursucul Somnoros si Palarierul Nebun.
Tot intr-o zi de 4 iulie, in 1855, in Brooklyn, New York, aparea prima editie a volumului “Fire de iarba”, scris de Walt Whitman, cel mai mare poet american si primul poet urban.
Pe 4 iulie 1848, Karl Marx si Friedrich Engels publicau Manifestul Comunist, document teoretic si programatic al socialismului stiintific. Manifestul Partidului Comunist cuprinde o critica teoretica a principalelor curente socialiste neproletare: feudale, burgheze, mic-burgheze, precum si a socialismului utopic, expunand bazele strategiei si tacticii luptei politice a clasei muncitoare. Chemarea cu care se incheie Manifestul Partidului Comunist este „Proletari din toate tarile, uniti-va!“.
In 1864, pe 4 iulie, era fondata, prin Decret domnesc, dat de Alexandru Ioan Cuza si contrasemnat de Dimitrie Bolintineanu, Universitatea din Bucuresti, care reunea intr-un singur corp facultatile de Drept, Stiinte si Litere. Primul rector a fost juristul Gheorghe Costaforu.
La data de 4 iulie 1876 lua fiinta, la Bucuresti, “Societatea Nationala de Cruce Rosie a Romaniei”, ce va fi recunoscuta de Comitetul International al Crucii Rosii de la Geneva la 23 august acelasi an.
Pe 4 iulie 1904 incepea construirea Canalului Panama.
In 1928, pe 4 iulie, in Marea Britanie era acordat dreptul deplin de vot pentru femei.
Tot intr-o zi de 4 iulie, in 1942, in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, armata romana cucerea, dupa 250 de zile de lupte, portul sovietic Sevastopol. Bilantul pierderilor armatei romane: 1597 de morti, 6580 de raniti, 577 de disparuti.
Pe 4 iulie 1950 avea loc prima emisie a postului de radio Europa Libera, finantat de Congresul Statelor Unite pentru a transmite in tarile Europei de Est si Orientului Mijlociu. Sediul principal a fost stabilit la München, iar prima emisiune a fost transmisa catre Cehoslovacia. Emisiunile faceau parte dintr-o campanie de razboi psihologic, din spatele Cortinei de Fier. CIA a stabilit indrumari generale si se implica zilnic in sectiunea de stiri.
In 1957, pe 4 iulie, se infiinta, la Bucuresti, Arhiva Nationala de Filme.
La data de 4 iulie 1968, Elvis Presley dona un Rolls Royce in scopuri caritabile.
Pe 4 iulie 1982, Ozzy Osbourne se casatorea cu Sharon Arden.
In 1987, pe 4 iulie, Pet Shop Boys ocupa locul intai in topurile britanice cu piesa "It's A Sin".
Tot in 1987, pe 4 iulie, in Bucuresti intra in functiune pasajul Lujerului, cu o lungime de 800 m, din care 400 m sunt acoperiti.
In 1997, pe 4 iulie, "You're Still the One", piesa cantata de Shania Twain, era prima in clasamente. "You're Still the One", al treilea single extras de pe albumul Come on Over, i-a adus muzicienei canadiene patru nominalizari Grammy si doua premii. Compusa si produsa de Robert Lange, pe atunci sotul ei, balada i-a fost dedicata de Shania chiar lui. Desi erau casatoriti deja de 4 ani, diferenta mare de varsta dintre cei doi soti – 17 ani – ii facea pe toti sa spuna ca acest mariaj nu va dura. Iar Shania i-a dedicat public aceasta piesa sotului sau, in incercarea de a le inchide gura celor care comentau pe seama relatiei lor. Totusi, lucrul de care se temeau cel mai mult cei doi – despartirea, s-a produs, dupa 14 ani de casnicie. Shania Twain si Robert Lange au impreuna un baiat. De cand si-au anuntat despartirea, pe 15 mai 2008, cantareata s-a "refugiat" in Canada, la familia ei, pentru a scapa de presa si de toate zvonurile care circula in legatura cu motivele rupturii dintre ea si Robert. Pa data de 1 ianuarie 2011, Shania Twain s-a casatorit cu omul de afaceri Frederic Thiebaud in Puerto Rico.
La data de 4 iulie 1999, Victoria Adams, fosta componenta a trupei Spice Girls, se marita cu fotbalistul David Beckham la Luttrellstown Castle, in Irlanda.
Pe 4 iulie 2002, George Michael avea o interventie live la postul american CNN in care isi apara piesa "Shoot The Dog". Americanii au fost foarte revoltati de controversatul videoclip al piesei in care presedintele Bush aparea in pat cu premierul britanic Tony Blair.
In 2004, pe 4 iulie, Usher ocupa locul intai in topurile britanice cu piesa "Burn".
Pe 4 iulie 2004, Ja Rule era arestat dupa ce fusese prins conducand desi avea permisul suspendat si avea asupra sa marijuana.
La 4 iulie 2009, Coroana Statuii Libertății se redeschidea pentru public, dupa opt ani de inchidere din motive de securitate in urma atacurilor din 11 septembrie 2001.
Astazi, 4 iulie, ii spunem “La multi ani!” actritei italiene Gina Lollobrigida.
Americanii sarbatoresc astazi Ziua Independentei.
Surse: http://en.wikipedia.org/wiki/Main_Page, http://www.440.com/twtd/today.html, http://www.thisdayinmusic.com/
Ioana de Hillerin



