30 Iunie A fost odata...

30 Iunie A fost odata...

Intr-o zi de 30 iunie, in 1936, era publicat romanul "Pe aripile vantului" al scriitoarei americane Margaret Mitchell, carte care sta la baza celui mai iubit film din istoria cinematografiei. Filmul „Pe aripile vantului”, a carui premiera a avut loc in decembrie 1939, la Atlanta, a fost dis¬tins cu opt premii Oscar. Pentru rolul lui Scarlett O'Hara au candidat cele mai valoroase actrite ale vremii (plus 1.400 de necunoscute). Dar producatorul a preferat-o pe Vivien Ligh. Si Pentru rolul lui Rhett Butler au candidat cei mai valorosi actori si a fost ales Clark Gable. Premiera a fost un triumf. Filmul s-a plasat in box-office in top, timp de 25 de ani, fiind cel mai lung film american de pana atun¬ci (220 minute). 

Si, pentru ca suntem in lumea filmului, e momentul sa ne amintim de o alta capodoperea cinematografica a carei premiera avea loc pe data de 30 iunie, in 1960 – “Psycho” – pelicula regizata de Alfred Hitchcock. Considerat capodopera marelui regizor, filmul este deja cel mai celebru thriller din istoria cinematografului, studiat obligatoriu in toate universitatile de profil.

Tot intr-o zi de 30 iunie, in 1859, acrobatul francez Charles Blondin traversa cascada Niagara, mergand pe o funie lunga de 335 de metri. In timpul traversarii, francezul s-a oprit si el a tras la el, cu o franghie, o sticla dintr-o barca aflata la 349 de metri mai jos si a baut din ea. O luna mai tarziu, acelasi Charles Blondin l-a traversat in spate, tot peste cascada, pe managerul sau, Harry Colcord. Signor Farini (de fapt, un american pe nume William Leonard Hunt) a repetat acrobatia in august 1860. Dupa doua saptamani, el si Blondin au traversat impreuna Niagara la lumina Lunii, fiecare ducand in spate cate un pasager. Altii au copiat apoi aceasta cascadorie, printre care si o italianca, Maria Speltzerini.

Pe 30 iunie 1894, Printul de Wales deschidea oficial, la Londra, celebrul Tower Bridge, primul si cel mai inalt dintre podurile din capitala britanica. Tower Bridge apartine, simbolic, Turnului Londrei care se afla in preajma sa. A fost nevoie de opt ani pentru construirea lui si de 50 de designeri si arhitecti. Bijuteria arhitecturala de azi poate fi traversata atat cu masina, cat si pe jos. Tower Bridge a devenit o importanta atractie turistica, cu spectaculoase galerii si expozitii distibuite pe orizontala si pe verticala podului. In incaperile podului sunt gazduite si evenimente speciale, concerte, spectacole si chiar casatorii.

In 1905, pe 30 iunie, Albert Einstein publica lucrarea „Asupra electrodinamicii corpurilor in miscare", cunoscuta astazi ca teoria relativitatii.

La data de 30 iunie 1973 avea loc cea mai lunga eclipsa totala de soare a secolului XX (6 min 20 s).

Tot intr-o zi de 30 iunie, in 1997, Hong Kong, fosta colonie a coroanei britanice, revenea sub control chinez, dupa 150 de ani de protectorat britanic, cu conditia sa se pastreze, vreme de cel putin 50 de ani, libertatea economica si sociala si stilul de viata capitalist al Hong Kong-ului.

Pe 30 iunie 2002, Finala Campionatului Mondial de Fotbal 2002 era castigata de Brazilia printr-un 2 : 0 impotriva Germaniei.

In 2005, pe 30 iunie, Spania legaliza casatoria intre persoane de acelasi sex.

Astazi avem sarbatoriti din zona sportului: boxerul american Mike Tyson, cel mai tanar campion al lumii la categoria grea, si pilotul german de Formula 1 Ralf Schumacher.

In Romania, toate institutiile de invatamant sarbatoresc un eveniment deosebit pentru fiecare din cei care au fost pe bancile scolilor, liceelor, universitatilor - Ziua Invatatorului, o sarbatoare a recunostintei fata de dascali.

Surse: http://en.wikipedia.org/wiki/Main_Page, http://www.440.com/twtd/today.html, http://www.thisdayinmusic.com/

Ioana de Hillerin