Intr-o zi de 30 noiembrie, in 1979, trupa engleza Pink Floyd lansa opera rock (dublul album) The Wall in Marea Britanie, urmand ca lansarea din Statele Unite sa aiba loc pe 8 decembrie, in acelasi an. Ca si precedentele lor albume, The Wall este un album conceptual. Conceptul a fost inspirat in mare parte de catre turneul de promovare al albumului Animals din 1977, unde, in timpul unui concert, Roger Waters, frustrat de comportamentul publicului, a scuipat in fata un fan care incerca sa se urce pe scena Stadionului Olimpic din Montreal. La finalul aceluiasi concert, tot din cauza atitudinii publicului, chiataristul David Gilmour a refuzat sa revina pe scena pentru a canta ultima piesa. Acest incident l-a facut pe Waters sa compare gardul dintre scena pe care canta formatia si spatiul destinat publicului cu un zid (wall). Compusa aproape in intregime de catre Roger Waters, opera se concentreaza pe personajul "Pink". Bazat in mare parte pe viata personala a lui Waters, Pink traieste experiente neplacute de la o varsta frageda, pierzandu-si tatal in razboi, fiind abuzat de profesori, crescut de o mama obsedata de protectia fiului ei iar mai tarziu inselat de nevasta. Toate acestea duc la izolarea mentala a lui Pink de societate, izolare vazuta ca "Zidul" ("The Wall") dintre el si restul lumii. Pentru turneul de promovare al noului album, Roger Waters se gandea chiar ca garsul care de obicei despartea scena de public sa fie inlocuit cu un zid adevarat. Trei single-uri au fost extrase de pe acest album: "Another Brick in The Wall Part 2"/"One of My Turns" (1979), “Run Like Hell"/"Don't Leave Me Now" (1980) si "Comfortably Numb"/"Hey You" (1980). In 2003, The Wall a fost clasat pe locul 87 in Lista celor mai bune 500 de albume ale tuturor timpurilor stabilita de revista Rolling Stone.
In 1858, pe 30 noiembrie, americanul John Landis Mason a patentat borcanul cu ghivent, cunoscut sub numele de "Borcanul Mason". Cativa ani mai tarziu, acelasi inventator va patenta si solnita.
Pe 30 noiembrie 1872, se juca primul meci de fotbal international, o partida desfasurata pe stadionul Hamilton Crescent din Glasgow, intre echipa Scotiei si cea a Angliei.
La 30 noiembrie 1886 avea loc primul spectacol la cabaretul Folies Bergere din Paris. Popularitatea cabaretului a fost uriasa intre 1890 – 1920, iar astazi aici continua sa fie prezentate spectacole de revista si de varietati. La Folie Bergere a debutat Jean Gabin si a dansat celebra Josephine Baker, considerata primul star de culoare din lume.
In 1922, pe 30 noiembrie, actrita Sarah Bernhardt, una dintre cele mai cunoscute figuri din istoria scenei franceze, aparea pentru ultima data pe scena, in Italia.
Tot intr-o zi de 30 noiembrie, in 1963, cel de-al doilea album al grupului The Beatles, With The Beatles ajungea la un million de exemplare vandute, un record pentru Marea Britanie la acea data.
Pe 30 noiembrie 1974, erau descoperite la Hadar, in Etiopia fosilele unei femei preistorice, botezate Lucy, despre care se crede ca face parte dintre stramosii omului. Lucy era o femela adulta, in jur de 25 de ani. Cam 40% din schelet a fost gasit, pelvisul, femurul (osul coapsei) si osul tibial, toate demonstrand mersul biped. Masura cam 107 cm (mica pentru specia ei) si cantarea in jur de 28 de kg. Se estimeaza ca Lucy, un Australopitecus afarensis, a trait acum aproximativ 3,2 milioane de ani. Australopitecus afarensis a existat in perioada cuprinsa intre acum 3,9 si 3 milioane de ani.
La 30 noiembrie 1991, Rob Pilatus de la Milli Vanilli incerca sa se sinucida in camera sa dintr-un hotel din Los Angeles, luand o supradoza de somnifere si taindu-si venele, la un an de la declansarea scandalului provocat de faptul ca cei doi componenti ai trupei care apareau pe scena nu erau si cei care cantau piesele. Rob Pilatus a murit in 1998, din cauza unei supradoze.
In 1994, pe 30 noiembrie, cu o zi inainte de judecarea sa sub acuzatia de atac sexual, muzicianul Tupac Shakur era impuscat de cinci ori si jefuit dupa ce a intrat in camera din Quad Record Studios din Manhattan, New York, de catre doi oameni de culoare inarmaţi, care purtau cagule. Mai tarziu Tupac i-a acuzat pe Puff Daddy, Andre Harrell si Biggie Smalls, pe care i-a crezut responsabili de aceasta fapta. Dupa spusele doctorilor, Tupac a avut doua gloanţe in cap, doua gloanţe in burta, si unul in braţ. El l-a mai acuzat si pe asociatul sau Randy Walker. A iesit din spital la trei ore dupa operaţie si, impotriva recomandarilor doctorilor, s-a dus la tribunal intr-un scaun cu rotile. A fost gasit vinovat si a intrat la penitenciarul din New York. Raperul a murit pe 13 septembrie 1996, in urma unui alt atac armat asupra sa.
Sarbatoritii zilei sunt: regizorul britanic de film Ridley Scott, basistul Roger Glover de la Deep Purple, muzicianul britanic Billy Idol, actorul american Ben Stiller, artista britanica Des'ree si muzicianul american Clay Aiken.
Astazi, crestinii il sarbatoresc pe Sfantul Andrei.
Surse: http://en.wikipedia.org/wiki/Main_Page, http://www.440.com/twtd/today.html, http://www.thisdayinmusic.com/
Ioana de Hillerin