24 Martie A fost odata...

24 Martie A fost odata...

Intr-o zi de 24 martie, in anul 1990, Desteapta-te, romane! devenea imnul national al Romaniei. Muzica are autor necunoscut. Versurile si aranjamentul ii apartin lui Andrei Muresanu, poet de factura romantica, ziarist si traducator. Poezia “Un rasunet”, care sta la baza imnului, a fost scrisa si publicata de Andrei Muresanu in timpul Revolutiei de la 1848 si a fost pusa pe note in ziua in care autorul a recitat-o catorva prieteni la Brasov, fiind cantata pentru prima oara la Brasov, intr-o gradina din Schei, si nu in data de 29 iulie 1848 la Ramnicu Valcea, asa cum este indeobste cunoscut. Anton Pann este creditat ca autor al muzicii imnului, dar melodia pe care Andrei Muresanu a pus versurile avea o larga circulatie in epoca si nu i se cunoaste cu certitudine autorul. O versiune spune ca insusi Andrei Muresanu este autorul melodiei, iar alta sustine ca de fapt era o melodie cantata pe un text religios, ce purta numele Din sanul maicii mele. De atunci, acest imn a fost cantat cu ocazia fiecarui conflict in Romania, datorita mesajului de patriotism si de libertate. Acesta a fost si cazul in timpul Revolutiei romane din 1989, cand a fost cantat ca un adevarat imn national, inlocuind imnul comunist Trei culori. Timp de cativa ani Desteapta-te, romane! a fost si imnul national al Moldovei, dar a fost inlocuit in 1994 cu Limba noastra.

Tot intr-o zi de 24 martie, in 1603, murea regina Elisabeta I a Angliei, supranumita Regina Virgina. S-a nascut In 1533, din casatoria lui Henric al VIII-lea al Angliei cu Anne Boleyn, care, cu putin timp dupa nasterea fetei, a fost decapitata. Elisabeta I a fost al saselea si ultimul monarh al casei Tudor. In 1558, la numai douazeci si cinci de ani, i se incredinta soarta tarii, care devenise slaba si saraca in urma razboaielor si a luptelor religioase. Domnia reginei Elisabeta este denumita era elisabetana sau epoca de aur, fiind marcata de sporirea puterii Angliei pe plan mondial. Marii dramaturgi William Shakespeare, Christopher Marlowe si Ben Jonson au avut o cariera infloritoare in timpul domniei ei. In aceeasi perioada, Francis Drake a devenit primul englez care a inconjurat globul; Francis Bacon si-a expus viziunile filosofice si politice si s-a produs colonizarea Americii de Nord.

Pe 24 martie 1714, in urma conflictului dintre Constantin Brancoveanu si boierii
Cantacuzini, domnul, reclamat la Poarta, era mazilit. Fiul stolnicului Constantin Cantacuzino, Stefan, era numit domnitor.

La 24 martie 1818, Gheorghe Lazar era numit „dascal" de aritmetica, geometrie si geografie la Scoala de la „Sfantul Sava", unde a inaugurat cursurile in limba romana.

In 1874, pe 24 martie, se nastea, la Budapesta, celebrul iluzionist Harry Houdini, pe numele sau adevarat Erich Weiss, de origine evreu. Mai tarziu a emigrat in Statele Unite, unde s-a afirmat. Este una dintre figurile legendare ale magiei. Numele lui era asociat intotdeauna cu intamplari iesite din comun, eliberari spectaculoase si cascadorii care sfidau moartea. Houdini a murit de Halloween, in 1926, la varsta de 52 de ani, din cauza unei peritonite.

Tot intr-o zi de 24 martie, in 1882, la Berlin, medicul si microbiologul german Robert Koch informa oficial comunitatea stiintifica internationala ca a descoperit bacilul tuberculozei. Mai tarziu, Organizatia Mondiala a Sanatatii a proclamat ziua de 24 martie Ziua Mondiala a luptei impotriva tuberculozei epidemice.

Pe 24 martie 1900 incepea construirea metroului din New York. Reteaua are acum 468 de statii in functiune, iar liniile puse cap la cap au 369 de kilometri. In medie, 5 milioane de oameni merg zilnic cu metroul prin New York, iar cea mai frecventata statie este Times Square, in centrul Manhattan-ului.

In 1905, pe 24 martie, murea scriitorul francez Jules Verne, considerat parintele romanului de anticipatie.

La 24 martie 1932, americanii introduceau radioul in trenurile de calatori.

Pe 24 martie 1949, filmul "Hamlet", regizat de Laurence Olivier, a fost prima pelicula britanica ce a castigat un premiu Oscar.

In 1953, pe 24 martie, Maiestatea Sa Regina Mary, bunica Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii si Irlandei de Nord murea in somn, la varsta de 85 de ani.

Tot intr-o zi de 24 martie, in 1955, avea premiera pe Broadway, in New York, spectacolul cu piesa Pisica pe acoperisul fierbinte, de Tennessee Williams. A avut 694 de reprezentatii si a primit premiul criticilor pentru cea mai buna piesa de teatru americana. Ecranizarea piesei, aparuta in 1958, cu Paul Newman si Elizabeth Taylor in rolurile principale, ambii nominalizati la Oscar, a avut un success urias.

La 24 martie 1958, un rasfatat al radioului, Elvis Presley, trecea testul medical si era inrolat in armata Americana, cu numarul de identificare US 53310761. Inrolarea lui Elvis a starnit valuri de indignare, dar documentele de arhiva ale armatei americane arata ca publicitatea negativa de la inceput a fost inlocuita de aprecierea oamenilor pentru faptul ca Regele isi facea datoria catre tara.

Pe 24 martie 1965, Chivu Stoica devenea presedinte al Consiliului de Stat al Romaniei, in urma decesului lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.
In 1973, pe 24 martie, trupa rock Pink Floyd lansa albumul “Dark Side of the Moon”.

La 24 martie 1973, in timpul unui concert al lui Lou Reed, in Buffalo, un fan a urcat pe scena si l-a muscat pe Lou de posterior.

Pe 24 martie 1987 era semnata conventia dintre Statul Francez si compania Walt Disney privind crearea unui parc de distractii pentru copii, Disneyland, si gestionarea unui domeniu de 1943 de hectare. Acest contract pe 30 de ani expira in 2017.

In 1990, pe 24 martie, lua fiinta Serviciul Roman de Informatii.

Tot intr-o zi de 24 martie, in 1992, o judecatorie din Chicago dadea sentinta ca cei doi componenti ai trupei Milli Vanilli sa plateasca despagubiri de pana la 3 dolari fiecarei persoane care putea dovedi ca a cumparat muzica grupului inainte de data 27 noiembrie 1990. La aceasta data incepuse celebrul scandal in care componentii Milli Vanilli erau acuzati de playback si de faptul ca vocile care pretindeau ca sunt ale lor erau, de fapt, ale altora.

Pe 24 martie 1994, Robert F. Kennedy Jr. divorta de Emily Black.
In anul 2000, pe 24 martie, o companie cinematografica platea peste 1 milion de dolari pentru noua ore de filmare ale lui Yoko Ono, realizate in anii '70. Filmul continea scene cu Lennon fumand si vorbind despre orientarea sa politica.

La 24 martie 2001 avea loc redeschiderea oficiala a Galeriei de Arta Romaneasca Moderna din cadrul Muzeului National de Arta al Romaniei.

Tot in 2001 si tot pe 24 martie, o portiune din soseaua 19 din Macon, Georgia, primea numele de Bulevardul Duane Allman, in apropierea locului unde chitaristul trupei Allman Brothers a murit in 1971, in urma unui accident de motocicleta.

La 24 martie 2002, Gareth Gates devenea cel mai tanar artist solo care ajungea pe prima pozitie a clasamentelor musicale britanice cu piesa lui de debut, "Unchained Melody". Gareth avea 17 ani si 255 de zile.

Pe 24 martie 2002, Halle Berry devenea prima actrita de culoare care castiga un premiu Oscar (pentru rolul sau din "Monster's Ball").
Sarbatoritii zilei sunt: actrita americana Lara Flynn Boyle, solista trupei The Corrs, Sharon Corr si artistul hip-hop roman Cheloo de la Parazitii.

Astazi este Ziua mondiala a luptei impotriva tuberculozei epidemice, iar francezii sarbatoresc tot astazi ziua branzei!

Surse: http://en.wikipedia.org/wiki/Main_Page, http://www.440.com/twtd/today.html, http://www.thisdayinmusic.com/

Ioana de Hillerin