Intr-o zi de 15 decembrie, in 2001, era redeschis pentru public Turnul din Pisa, inchis in 1990 pentru consolidare. Turnul inclinat din Pisa este simbolul emblematic al orasului toscan Pisa situat in vestul Italiei. Construirea turnului a inceput in august 1173 si a continuat (cu doua mari intreruperi) pe parcursul a doua sute de ani, scopul fiind acela de a se respecta cat mai fidel proiectul original al carui arhitect este necunoscut. Turnul din Pisa, frumosul cilindru din marmura sau “Torre Pendente” cum ii zic italienii, face parte din complexul de cladiri construite in Campo dei Miracoli in Pisa si gazduieste 7 clopote. Prima cladire construita acolo a fost domul – catedrala, dupa ea a fost construit baptistierul, iar mai apoi turnul si cimitirul – Campo Santo. “Torre Pendente” este un miracol pentru ingineria medievala, fiind cel mai inalt turn de clopotnita din Europa. Inalt de 55,86 m, cu o grosime a zidului la baza de 4,09 m si o greutate estimata la 14.500 tone, turnul a fost proiectat sa stea vertical. Din cauza proastei calitati a solului, fundatia a inceput sa se scufunde imediat dupa inceperea constructiei, in anul 1173, provocand inclinarea turnului spre sud. De-a lungul timpului turnul a suferit mai multe operatii de consolidare, prin care s-a incercat stoparea sau chiar reducerea inclinarii turnului. Turnul are 207 coloane amplasate pe cele 7 etaje, construite din marmura alba. Turnul are 294 scari. In 1992, in incercarea de a stabiliza temporar cladirea, au fost construite in jurul turnului tendoane din fier captusite cu plastic. In anul urmator, o fundatie din beton a fost construita in jurul turnului, iar in partea nordica a acestuia au fost plasate contragreutati. Utilizarea acestor greutati au reusit sa reduca inclinatia cu aproximativ doi centimetri. In 1995, comisia care supraveghea restaurarea a incercat sa inlocuiasca contragreutatile inestetice cu cabluri subterane. Inginerii au inghetat pamantul cu azot lichid, insa acest fapt a cauzat o marire dramatica a inclinatiei, iar proiectul a fost anulat. In sfarsit, in 1999, inginerii au inceput un proces de extragere a pamantului de sub partea din nord, fapt care in cateva luni a inceput sa prezinte efecte pozitive. Pamantul a fost indepartat intr-un ritm foarte lent, nu mai mult de cativa metri cubi pe zi, iar un ham masiv din cablu a fost folosit pentru a sustine turnul, pentru eventualitatea unei destabilizari bruste a acestuia. In sase luni, inclinatia a fost redusa cu peste 3 cm, iar pana la finele anului 2000, cu aproape 47 cm. Aceste lucrari vor prelungi viata pentru Turnul din Pisa cu inca aproximativ 300 de ani. Turnul este monitorizat zilnic si, conform datelor, se pare ca nu si-a mai schimbat pozitia intre 2003 si 2009.
Pe 15 decembrie 1860, Imparatul Austriei, Franz Joseph I, hotara alipirea Banatului la Ungaria, fara a tine seama de cererea romanilor banateni de a se infiinta in Banat un "Capitanat roman".
In 1863, pe 15 decembrie, era terminata si data in functiune pentru traficul de marfa si calatori calea ferata Oravita – Anina, cu o lungime de 33.4 kilometri. Traseul este supranumit Semeringul Banatean datorita asemanarii dintre acesta si calea ferata Semering din Austria, construita intre anii 1845-1854. Semeringul Banatean are o diferenta de nivel de 340 de metri si 14 tunele sapate in munte. Calea ferata Oravita-Anina este unicat in sud-estul Europei, monument istoric incadrat in grupa valorica "A". Traseul se parcurge in 2 ore. Trenul care circula pe aceasta ruta astazi este format dintr-o locomotiva construita special pentru linia Oravita-Anina si doua vagoane de clasa a-II-a, necompartimentate, cu banci din lemn. Incalzirea interioara se face pe aburi, in mijlocul vagonului se afla un compartiment unde se gaseste cuptorul.
Tot intr-o zi de 15 decembrie, in 1868, avea loc concertul inaugural al "Societatii Filarmonice Romane", sub bagheta lui Eduard Wachmann, primul director al orchestrei. In program au fost lucrari de Mozart, Haydn, Beethoven, Mendelssohn Bartholdy
Pe 15 decembrie 1876 lua fiinta Cercul Militar al ofiterilor din garnizoana Bucuresti, actualul Cerc Militar National. Constructia Palatul Cercului Militar National, sediu de astazi al institutiei, a inceput in anul 1911 si s–a incheiat in 1923.
In 1905, pe 15 decembrie, era inaugurata la St. Petersburg casa omagiala Alexandr Pushkin. Puskin, poet si dramaturg clasic rus din perioada romantica, este considerat cel mai mare poet rus si fondatorul literaturii ruse moderne. El a fost initiatorul folosirii dialectului local in opera literara.
La 15 decembrie 1938, Memorandumul romanilor din Transilvania (Ardeal, Banat, Crisana, Satu Mare, Maramures), semnat de Iuliu Maniu, Mihai Popovici si inca 48 de fruntasi ai PNT, era prezentat regelui Carol al II–lea. In document se cerea "o schimbare de regim radicala" si respectarea principiilor democratice conform hotararilor de la Alba Iulia din 1918.
Tot intr-o zi de 15 decembrie, in 1939, la Loew's Grand Theatre din Atlanta, Georgia, Statele Unite, avea loc premiera filmului "Pe aripile vantului", in regia lui Victor Fleming, avandu–i ca protagonisti pe Vivien Leigh si Clark Gable.
Pe 15 decembrie 1964, oficialitatile canadiene arborau pentru prima data actualul steag, reprezentand o frunza rosie de artar.
In 1970, pe 15 decembrie, naveta spatiala ruseasca Venera–7 efectua prima aterizare a unei sonde pe planeta Venus, a doua planeta ca distanta fata de Soare in sistemul nostru solar. Venus este cu foarte putin mai mica decat Pamantul, dar atmosfera sa este foarte diferita: in principal, aceasta este compusa din 96% gaz carbonic si 3,5% azot. Suprafata planetei Venus este plina de platouri vulcanice. Se pare ca multi vulcani sunt inca activi. La fel ca si Mercur, Venus nu are sateliti.
La 15 decembrie 1988, Cantaretul de soul James Brown era condamnat la sase ani si jumatate de inchisoare pentru multiple acuzatii, inclusiv posesie ilegala de arma si impotrivire la arest. A fost eliberat din inchisoarea Carolina de Sud in 1991.
Tot intr-o zi de 15 decembrie, in 1990, Rod Stewart se casatorea cu modelul Rachel Hunter in Beverly Hills. Cuplul s-a despartit in 1999.
Pe 15 decembrie 1990, fosta componenta a grupului suedez Abba, Agnetha Faltskog, se casatorea cu chirurgul Tomas Sonnenfeld.
In 1994, chitaristul Bon Jovi Richie Sambora o lua de sotie pe actrita Heather Locklear. Au rezistat impreuna pana in 2006.
La 15 decembrie 1999, Germania accepta sa plateasca 10 milioane de marci drept compensatii persoanelor care au fost supuse la munca fortata in timpul nazismului.
In 2002, pe 15 decembrie, Romania era nominalizata pentru prima data in cadrul galei Premiilor MTV Europa (Barcelona) prin introducerea sectiunii "Cel mai bun artist roman". Castigatoare a fost trupa "Animal X".
Tot intr-o zi de 15 decembrie, in 2003, Courtney Love era condamnata sa petreaca 18 luni intr-un centru de dezintoxicare, dupa ce a recunoscut ca a consumat cocaina si opiacee. I s-a interzis sa ia altceva in afara de medicamente prescrise cu reteta, sa bea alcool si sa mearga in locuri in care se serveste alcool.
Pe 15 decembrie 2008, Madonna ii platea fostului ei sot, Guy Ritchie, o suma ametitoare, estimata intre 50 si 60 de milioane de lire sterline, ca parte a intelegerii de divort. In aceasta suma intra si proprietatea din Wiltshire. Potrivit presei britanice, aceasta este cea mai mare suma de divort platita de o vedeta feminina.
Sarbatoritii zilei de 15 decembrie sunt: actorul american din Miami Vice Don Johnson si patinatoarea de origine franceza Surya Bonaly.
Surse: http://en.wikipedia.org/wiki/Main_Page, http://www.440.com/twtd/today.html, http://www.thisdayinmusic.com/
Ioana de Hillerin