Bruce Willis se afla din nou in locul nepotrivit, la momentul nepotrivit, in pielea personajului John McLane. „Si mai greu de ucis” este al cincilea episod din seria “Die Hard” care a marcat cariera actorului, primul fiind lansat in 1988. Despre cei 25 de ani care au trecut de atunci ne povesteste chiar Bruce Willis intr-un interviu publicat in exclusivitate pe www.magicfm.ro!
I: Imi poti vorbi despre cum te mentii in forma pentru aceste filme?
Diferenta intre a incerca sa fii in forma si a nu fi in forma reprezinta diferenta intr-adevar dintre viata si moarte. Tocmai am inventat chestia asta. Nu exista situatii de viata si moarte in "Greu de Ucis", exista doar viata. Si avem un personal profesional calificat in realizarea cascadoriilor. Arata ca si cum am sarit de la al unsprezecelea etaj al Hotelului Ukraine, dar suntem in regula.
I: Dar simti vreo diferenta acum in comparatie cu primul film "Greu de Ucis"?
Nu simt o diferenta colosala. Este vorba de o diferenta simpla. Ma ridic un pic mai greu de jos dupa ce cad pe ceva. Tomberonul in care am cazut, de exemplu.
I: Te gandesti vreodata cum ar fi sa te intorci la cel original si sa o aduci inapoi pe Bonnie Bodelia?
Intotdeauna ma gandesc la Bonnie Bodelia si la a o aduce inapoi. Aceste lucruri din nefericire nu tin de mine. Totul tine de poveste. Realizam un nou film "Greu de Ucis" numai atunci cand titlul este foarte complicat si nimeni nu-l intelege cu adevarat. Am ajuns la punctul in care credem ca putem sa intelegem "A Trai Liber sau a Fi Greu de Ucis" ("Greu de Ucis 4"). Acum avem "O Zi Buna pentru a Fi Greu de Ucis" ("Greu de Ucis 5") care, trebuie sa fiu sincer, inca ma uimeste. Este un film bun, ambele sunt filme bune. Trebuie sa inventam o poveste. Acest lucru duce la realizarea unui film nou. Acest film a fost mult mai inrudit cu franciza "Greu de Ucis" datorita conceptului de familie si al conflictului familial. Aceasta a fost intotdeauna una dintre ideile principale ale filmelor "Greu de Ucis".
In acest caz ma lupt cu fiul meu, Jai Courtney. Nu apare in film, cumva a fost taiata scena, dar motivul pentru care eu si Jack, fiul meu Jack, avem o relatie atat de conflictuala se datoreaza faptului ca la varsta de 15 ani el a incendiat South Philadelphia. Dar nu auzi acest lucru in film. Cred ca a fost un pic socant. Deci acesta este motivul pentru care am facut acest film ... Este un proces complicat, un proces indelungat care ofera viata acestor filme.
I: Referitor la franciza, cand privesti in trecut, ce parere ai despre ea?
De-a lungul ultimilor 25 de ani, au existat multe bune intentii care au fost demonstrate in aceste filme. Bune intentii pe care personajul si personajele le genereaza - oamenii te aplauda, vor sa te vada - deoarece cunosti pe cineva ca mine, cineva care se crede mai destept decat altii sau care crede ca stie tot cand, in realitate, nu prea stie nimic si apoi apare fiul meu care crede ca stie tot si ca si-a dat seama de tot ceea ce se petrece dar nimeni, de aici sau de oriunde din lume, nu stie tot.
De-a lungul drumului, John Moore si echipa sa au complicat actiunea atat de mult, incat are acelasi efect ca atunci cand mergi intr-un parc de distractii. Ca si cum te-ai da cu montagne russe. Stii ca nu vei cadea din montagne russe dar simti intr-adevar ca vei zbura prin aer. Aceste filme reprezinta niste montagne russe enorme de distractie, oricum acesta este scopul. Acesta este scopul meu.
I: De unde a venit expresia "Yippi Ki-Yai"?
A fost o observatie sarcastica si Alan Rickman, din primul film, personajul negativ, a realizat un personaj negativ extraordinar, intotdeauna se lua de mine. Mi-a zis ceva si mi-a scapat aceasta fraza si a devenit parte din film. Cand o spunem acum, lui John i s-a parut ca e bine sa o spunem la inceputul filmului ca sa scapam de ea. Am incercat sa facem asa. Dar ea intotdeauna apare intr-un moment cu grad ridicat de pericol. Mi se pare uimitor ca aceasta fraza a prins atat de bine la public. Pustii mi-o spun pe strada, bunicile, este un pic jenant. Ma bucur ca o spun. Jucatori de fotbal, de baschet...
I: Imi poti vorbi despre ce inseamna sa fii tata?
Este lucrul meu preferat, profesia mea preferata este aceea de tata. Am patru fete acum. Ele sunt o audienta captivanta. Nu pot fugi de tine chiar daca nu le plac glumele tale. Imi place foarte mult sa le fac sa rada si inca reusesc sa fac acest lucru.
I: A existat vreo leziune?
Cred ca in timpul ultimului film m-am lovit la cap destul de devreme intr-o dimineata si a trebuit sa mi se puna niste suturi. Dar nu prea am sangerat niciodata.
I: Care sunt motivele pentru care aceasta franciza de actiune este singura care a supravietuit in sistemul de studio inca din anii optzeci?
In ultimul timp am avut ocazia sa ma gandesc la filmele de actiune, la diferentele dintre ele si la modul in care concureaza unele cu altele, dar am ajuns la o idee. Eu nu concurez impotriva nimanui. Eu concurez cu mine insumi. Incerc doar sa-mi imbunatatesc munca si sa-mi iasa totul mai bine decat ultima data. Deci nu ma aflu intr-o competitie cu "Aventuri sub Clar de Luna" sau "Looper: Asasin in Viitor" sau cu oricare alt film. Incerc doar sa las impresia ca eu chiar cred in ceea ce spun intr-un film si ca am intr-adevar sentimente fata de fiul meu.
Inca merg la filme. Si merg sa vad alte filme de actiune sau comedii sau tot felul de alte chestii ciudate. Nu exista nici o competitie. Am tot vorbit despre acest lucru in ultimele zile.
Ce inseamna sa faci parte dintr-un film care se intinde pe o perioada de 25 de ani? Iti poti da seama de acest lucru din finalul lui. Nimeni n-a stiut la inceput ca vom realiza aceste cinci filme. Este o onoare. Este o onoare mare si ciudata sa fii inca capabil sa alergi pe strada si sa realizezi ceea ce noi realizam, sa il faci sa para amuzant si uneori terifiant si interesant, dar in acelasi timp sa pastrezi miezul personajului in mijlocul tuturor acestor lucruri.
