Pentru unii dintre noi, această frică devine atât de irațional de mare și de persistentă, încât ne este greu să funcționăm pe anumite direcții - pe cele pe care le indică această frică - și rămânem blocați: nu reușim să ne atingem obiectivele, interesele sau visele.
În aceste situații, eșecul apare ca fiind un pericol atât de mare, încât nici nu ne mai dăm voie să încercăm, ceea ce, evident, reduce la 0 posibilitatea de a reuși, orice ar însemna reușita pentru noi.
Ce se află în spatele fricii de eșec
În spatele acestei frici sunt credințe legate de eșec pe care mintea le-a făurit în urma experiențelor noastre de viață.
Poate că am avut părinți sau profesori foarte critici, severi, cu așteptări foarte mari de la noi, uneori nerealiste. Poate că am avut eșecuri în copilărie, care au fost întâmpinate cu dezamagire sau au existat consecințe grave și pedepse mari pentru nereușite. Sau, poate, am fost ținta bullying-ului.
Ne-am simțit rușinați și nu am primit sprijin pentru a putea gestiona situația și emoțiile care au rezultat. În orice caz, relația noastră cu greșeala este una disfuncțională pentru noi.
Așa că mintea a înregistrat acest pericol și a tras niște concluzii, și-a format niște convingeri de tipul „eșecul este îngrozitor”, „greșeala este inacceptabilă”, „orice aș încerca să fac va fi un eșec”, „nu sunt bun de nimic”.
Gândul de a întreprinde ceva este însoțit de anxietate copleșitoare, de scenarii de viitor catastrofale, astfel încât suntem blocați și stăm deoparte.
Departe de pericol, dar și departe de oportunități. Departe de acea parte din noi care ne-ar judeca extrem de dur dacă am greși, dar care ne judecă oricum, pentru că nu încercăm.
Există un pericol real?
Privind lucrurile din perspectiva pericolului, acesta este preponderen intern. Nu ne amenință neapărat ceva din afară, ci propriile gânduri, sentimente și felul în care ne vedem pe noi înșine. „Dacă nu voi reuși, mă voi simți îngrozitor. Mă voi face de râs și o să simt rușine. Ceilalți vor crede că sunt prost și eu nu pot să duc asta. Nu voi ști cum să fac față”.
O emoție care este asociată eșecului este rușinea și, evident, facem tot ce putem să o evitam.
Dar dacă nu-mi dau permisiunea să încerc, dacă nu-mi dau permisiunea să și greșesc în acest proces și să învăț din greșeli, nu-mi dau permisiunea să reușesc.
Ca să ies cercul vicios provocat de frica de eșec și menținut de evitarea acțiunii, e important să învăț să fac lucruri de care îmi este teamă, în ciuda faptului că îmi este teamă.
Să înțeleg că frica mea nu este o dovadă ca voi eșua, este doar emoție. Să-mi dau șansa, de care cu toții avem nevoie, să explorez și să mă expun. Să accept că, realist vorbind, eșecul și greșeala sunt lucruri care fac parte din viața fiecăruia dintre noi. Și, dacă n-aș face nicio greșeala niciodată, aș fi singurul om de pe pământ în situația asta. Să accept că fiecare acțiune necesită timp, pregătire, învățare. Să-mi dau voie să invat și să-mi dau voie să fac.
